Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a anunțat că este în curs de finalizare studiul de fezabilitate pentru reabilitarea Centrului Multifuncțional de Sănătate de la Bozovici – structură a Spitalului Județean de Urgență – și transformarea acestuia într-un ambulatoriu de specialitate.
Locuitorii din Valea Almăjului vor putea avea acces la servicii medicale de calitate, într-un ambulatoriu de specialitate modern. Fostul spital comunal din Bozovici, care a fost desființat în 2011 și transformat, un an mai târziu, în centru multifunțional de sănătate – Staționarul 4 al Spitalului Județean de Urgență Reșița – și care este singura unitate medicală din întreaga zonă, va fi reabilitat, extins și dotat cu aparatură și echipamente medicale.
O contribuție importantă la acest proiect o are un almăjean stabilit de peste 30 de ani în Statele Unite ale Americii, care a donat Consiliului Județean o sumă importantă pentru spitalul din Bozovici. Banii au fost utilizați pentru întocmirea studiului de fezabilitate în vederea obținerii finanțării investițiilor. „Contribuția pentru plata studiului de fezabilitate, care este în lucru, este făcută de către o persoană fizică, domnul care a făcut și la Eftimie Murgu (a înființat un Centru de sănătate – consultații și diagnostic, unde activează atât medici de familie, cât și specialiști, n.r), un om care a dorit să ajute spitalul din Bozovici. Noi am spus că nu trebuie să cumpere nimic, să facem un studiu de fezabilitate și încercăm să accesăm fonduri pentru reabilitare. Am găsit, e posibil să luăm până la 3.000.000 de euro, finanțare eligibilă. Am gândit că este mai bine să beneficiem de ajutorul domniei sale în acest mod, pentru a face ceva deosebit, decât să cumpărăm niște tifoane sau alte materiale de genul acesta”, a declarat Romeo Dunca.
Intenția Consiliului Județean este de a face un ambulatoriu nou la Bozovici, care să deservească toți locuitorii Văii Almăjului, care, în prezent, au acces limitat la servicii medicale. „Va fi un ambulatoriu pentru persoanele din zonă, unde este o mare nevoie de servicii medicale. De la Bozovici, de pe Valea Almăjului până la Reșița e o cale lungă și atunci e important să poți interna pacienții o zi, două, să le oferi strictul necesar, să aibă baza materială pentru așa ceva. Practic, dotăm cu aparatură, remodelăm interioarele, extindem cu un corp nou. Vor fi condiții civilizate și aparatură pentru a putea rezolva nevoile imediate ale oamenilor din Valea Almăjului”, a explicat Romeo Dunca.
Potrivit președintelui Consiliului Județean, studiul de fezabilitate pentru reabilitarea Centrului Multifuncțional de Sănătate de la Bozovici ar trebui finalizat până la sfârșitul aceste luni.