Actualitate
Desant al „Crimei Organizate” în vestul țării. Vizate: trei grupări infracționale [VIDEO]

Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate din Caraș-Severin, Timiș, Arad și Mehedinți, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au reușit să destructureze în această dimineață trei rețele de contrabandiști de țigări care acționau în vestul țării și au capturat aproape un milion de țigarete probabil contrafăcute.
Potrivit anchetatorilor, în județul Caraș-Severin ar fi acționat, începând din anul 2020, trei grupări infracționale specializate în contrabandă cu țigarete. Rețelele infracționale ar fi acționat pentru aprovizionarea, transportul și distribuția țigaretelor de contrabandă.
Cele trei grupări infracționale ar fi fost coordonate de persoane din alte județe, care ar fi atras în activitățile ilicite persoane din județul Caraș-Severin, în scopul distribuției țigaretelor.
„În această dimineață, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității organizate din Timișoara, Arad și Mehedinți, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Caraș-Severin, au efectuat 27 de percheziții domiciliare, în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Mehedinți, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigarete. 29 de persoane vor fi conduse la audieri”, transmite insp. principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt a IPJ Caraș-Severin.
Acțiunile au beneficiat de suportul tehnic și de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române. La percheziții au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmi din Caraș-Severin, Timișoara și Mehedinți.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Vasile Ernu: „Când ai resurse umane, poți reface orice – oamenii rezolvă totul. Reșița încă dispune de aceste resurse”
- Actualitate2 săptămâni în urmă
Crește numărul focarelor de COVID-19 în unitățile de învățământ din Reșița. Însă doar 11 localități cărășene au incidența la 14 zile de peste 1,5‰
- Social3 săptămâni în urmă
Locuri de muncă disponibile (doar) în Reșița și Caransebeș
- Politică3 săptămâni în urmă
Propunerea lui Ioan Popa, aprobată la vârful PNL. Municipiul Reșița dă viitorul președinte al ANPC: Claudiu Dolot
- Sport4 săptămâni în urmă
UPDATE. Fotbaliștii rosso-neri, patru victorii și o înfrângere în meciurile de pregătire