Desfășurare de forțe pe șoselele din Caraș-Severin. Polițiști din cinci județe au efectuat controale în trafic și au dat, în numai patru ore, 349 de amenzi

 

Drumurile naționale din Caraș-Severin au fost împânzite, astăzi la prânz, de polițiști rutieri din cinci județe – Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Gorj și Mehedinți – care au acționat în sistem integrat, atât în localități, cât și în afara acestora, pentru prevenirea accidentelor rutiere.

 

În numai patru ore, în intervalul 11.00-15.00, cei aproximativ 90 de polițiști rutieri care au efectuat controale pe drumurile publice din Caraș-Severin au aplicat 349 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe, 266, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 12 permise de conducere, pentru depășirea limitelor de viteză și pentru efectuarea de manevre de depășire neregulamentară, și au fost retrase opt certificate de înmatriculare.

 

Totodată, polițiștii rutieri au constatat și patru fapte penale, dintre care trei – conducerea unui autotursim sub influența alcoolului, refuz de recoltare probe biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere – au fost comise de un singur conducător auto, un bărbat de 45 de ani care a fost oprit în trafic pe DN 6, în zona Stațiunii Băile Herculane. „La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat că șoferul avea o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificări, s-a stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat. În continuare, acesta a fost condus la cea mai apropiată unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice, refuzând recoltarea”, informează Alina Boeru.

 

În celălalt caz este vorba despre conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin precizând că „echipajul de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, care acționa pe DN 68, pe raza comunei Obreja, a depistat un autoturism care circula din direcția Oțelu Roșu-Caransebeș, cu viteza de 97 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 km/h, la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto stabilindu-se că acesta avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și pentru depășirea limitei legale de viteză”.

 

 

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available