Educație
„Diaconovici-Tietz”, pas (cu pas) spre finala națională Nextlab.Tech

Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” Reșita, prin elevii clasei a IX-B de la Secția de Matematică-Informatică, s-au calificat în faza a doua a concursului Nextlab.Tech, organizat de Ministerul Educației și Cercetării.
Sub îndrumarea profesorului Cristian Ogășan, 13 colegi de clasă de la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” Reșita au depășit prima fază a Concursului Național Nextlab.Tech, fiind răsplătiți de organizatori cu 6 kituri de robotică.
„Elevii calificați în faza a II-a vor construi 6 roboți de tip line-follower, iar in faza finală vor participa la București la Romexpo, în 21-22 noiembrie, într-o competiție cu alți colegi din țară. Kit-urile vor putea fi folosite ulterior și de colegii lor, în cadrul orelor de robotică de la CNDT”, informează conducerea Colegiului Național „Diaconovici-Tietz” Reșita.
Cei 13 elevi reșițeni calificați în etapa următoare a concursului Nextlab.Tech sunt: Alexandru Cîrlugea, Andra Boran, Aris Vucu, Bianca Zeliscu, Claudiu Drăghiță, Cristian Muntean, Denisa Constantin, Francesca Rotundu, Gabriel Donose, Paul Munteanu, Rareș Nicolae, Peternel Robert și Sara Florea. „Felicitări tuturor elevilor din clasa a IX-a B pentru munca depusă în vreme de pandemie pe platforma Nextlab.Tech! Succes la faza finală a concursului!”, este mesajul transmis public de conducerea CNDT.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Vasile Ernu: „Când ai resurse umane, poți reface orice – oamenii rezolvă totul. Reșița încă dispune de aceste resurse”
- Actualitate2 săptămâni în urmă
Crește numărul focarelor de COVID-19 în unitățile de învățământ din Reșița. Însă doar 11 localități cărășene au incidența la 14 zile de peste 1,5‰
- Social3 săptămâni în urmă
Locuri de muncă disponibile (doar) în Reșița și Caransebeș
- Politică3 săptămâni în urmă
Propunerea lui Ioan Popa, aprobată la vârful PNL. Municipiul Reșița dă viitorul președinte al ANPC: Claudiu Dolot
- Sport4 săptămâni în urmă
UPDATE. Fotbaliștii rosso-neri, patru victorii și o înfrângere în meciurile de pregătire