Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara cere judecătorului de cameră preliminară al Tribunalului Caraș-Severin să aprobe redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului primar din Rusca Montană, Adorian Solomonesc.
În perioada în care a fost primar în Rusca Montană, Adorian Solomonesc se pare că ar fi acordat unor locuitori adeverințe privind suprafețele agricole care nu ar fi corespuns cu realitatea din teren, existând astfel, spun procurorii, suspiciunea fraudării fondurilor APIA, fonduri provenite de la Comisia Europeană.
Tribunalul Caraș-Severin urmează să se pronunțe cu privire la cererea DNA la finele lunii februarie 2021. Solomonesc mai are ceva acuzații de fals, acuzații pentru care Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a clasat un dosar penal, clasare infirmată de instanță, care a dispus „completarea urmăririi penale, în dosarul nr. 275/P/2019, în privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 321 Cod penal, art. 323 Cod penal, art. 244 alin.1 Cod penal, art. 297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 309 Cod penal, în contextul emiterii adeverinţelor nr. 2156/22.08.2016 şi nr. 2539/23.09.2016 de către Primăria com. Rusca Montană”.
De asemenea, pe numele fostului primar PSD a mai fost deschis un dosar penal în urma unui accident rutier produs pe DN 68.
În prezent, Adorian Solomonesc este șeful Ocolului Silvic Rusca Montană din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin.