Doi cărășeni riscă până la trei ani de închisoare pentru că au tăiat urechile și cozile unor câini

 

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Caraș-Severin au identificat, luna trecută, șase câini care aveau cozile și urechile tăiate.

 

Doi bărbați, din Târnova și Reșița, sunt cercetați penal pentru pentru săvârșirea infracțiunii de cuparea urechilor și codotomie, după ce polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au identificat, în cadrul acțiunilor de verificare a respectării legislației privind protecția animalelor în Caraș-Severin, șase câini care aveau urechile și cozile tăiate.

 

„Într-unul dintre cazuri, un bărbat din Târnova deținea patru patrupede canine, două având urechile drepte tăiate și unul coada tăiată, iar un alt bărbat din Reșița deținea trei câini, identificați prin microcipare, cu urechile și cozile tăiate”, informează purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

Conform Legii 205/2004 (republicată) privind protecția animalelor, intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă. În cazul săvârșirii de două ori a faptelor de către proprietarul animalelor, pe lângă sancțiuni, se aplică și măsura confiscării animalelor.

 

„Condițiile speciale ce impun intervențiile chirurgicale estetice la animale sunt stabilite doar de medicul veterinar care este abilitat de lege să rezolve problema medicală. Cu toate acestea, dacă o operație estetică s-a efectuat ca urmare a unui moft al proprietarului, atât medicul veterinar care a efectuat respectiva intervenție cât și proprietarul pot răspunde penal, conform legii.Nu recurgeți la astfel de practici ilegale și dureroase pentru animalul dumneavoastră dacă nu există o problemă medicală!”, transmit polițiștii.

 

 

Sursă foto-simbol: medicinaveterinara.com

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available