Suntem prezenți și pe

Actualitate

Dr. Virgil Musta, apel către medicii din România: Nu intrați în panică! Rămâneți uniți! Rămâneți pe baricade!

Publicat cu

în

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, care luptă cu coronavirusul încă din prima zi a epidemiei COVID-19 în România, a lansat, astăzi, un apel emoționant către colegii săi.

„Știu că și noi suntem oameni, avem și noi familii, iar mijloacele și modul în care lucrăm în aceste zile sunt departe de ceea ce ne-am dori.

Dar, ACUM este nevoie mai mult ca niciodată de noi! Nu avem o profesie oarecare, știam de la început că implică multe responsabilități și riscuri, dar ne-am ales-o «la bine și la greu»!

Trebuie să acționăm inteligent și într-adevăr să protejăm colegii care intră în grupele de risc, dar ceilalți mai devreme sau mai târziu probabil tot vor face boala, și mulți dintre ei vor trece prin boală fără să știe (la fel ca restul populației, de altfel). Până la urmă, boala o putem lua și noi din oraș, nu doar din spital. În plus, din tot ce știm până acum, peste 80% din cazuri se vindecă rapid.

În profesia noastră suntem obișnuiți cu diverse boli, multe care pot avea consecințe mult mai grave.

Nu intrați în panică, nu luați decizii pripite acum când oamenii au nevoie de noi toți!

În spitale, dacă se respectă măsurile de protecție, riscurile sunt mai mici decât în exterior. Solicitați echipamente de protecție, solicitați-vă drepturile, solicitați ajutor, dar rămâneți uniți, rămâneți «pe baricade», vom depăși împreună această perioadă.

Sunt onorat că fac parte din această breaslă, am văzut și văd zilnic colegi care în aceste momente, în condiții foarte grele de lucru, își fac datoria și dau încredere și celor din jurul lor să meargă mai departe, să nu renunțe.

Dumnezeu să ne dea înțelepciunea de a face ce trebuie și ce este mai bine pentru TOȚI!

Vă mulțumesc anticipat pentru efortul imens al fiecăruia dintre voi!

Numai împreună vom reuși!, a posta medicul pe pagina City Doctors, al cărei administrator este.

 

Facebook Comments

Cele mai citite