Bază sportivă nouă și inaugurare „ca la carte” pentru consătenii primarului Brian Filimon

Lucrările la noua bază sportivă din Măureni se apropie de final. O investiție de suflet pentru Brian Filimon, cel care, înainte de a fi primar, a fost opt ani profesor de educație fizică la școlile din Măureni şi Şoşdea. Realizată prin intermediul programului GAL-AFIR, deci din fonduri europene, dar având și o cofinanțare consistentă de […]
Măureniul, drum ca-n palmă spre atingerea obiectivelor primarului Brian Filimon

Comuna Măureni, una dintre cele mai performante administrații locale din mediul rural, condusă de primarul liberal Brian Filimon, își continuă proiectele de investiții. Deși se află la primul mandat de primar, Brian Filimon este unul dintre primarii tineri care nu-și dezamăgește electoratul din comună. După ce a reabilitat instrastructura școlară din Măureni, biserica, clădirea primăriei, […]
3,6 milioane de lei pentru 4 comune din Caraș-Severin. Ministerul Dezvoltării trimite banii pentru infrastructura afectată de calamitățile naturale

Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației a anunțat azi finanţarea, prin CNI, a reparaţiilor la infrastructura afectată de calamităţi naturale din patru comune cărășene. Două treimi din suma totală vizează Măureniul primarului Brian Filimon. Ion Ştefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a semnat facturile unor contracte pentru o serie de lucrări urgente, derulate de […]
Caravana Iepurașului ajunge și în Măureni!

După succesul avut la Reșița, Moldova Nouă și Oravița, trupa de actori ai Teatrului DA și voluntarii Asociației Nevo Parudimos sunt așteptați să vină cu Caravana Iepurașului și în comuna Măureni. Invitația a fost lansată de primarul comunei, Brian Filimon, cel care vrea să întregească și pentru copiii din Măureni și Șoșdea bucuria sărbătorilor pascale. […]
Prefectul Gâfu, demonstrație de forță! Mai puțin și trimite în izolare și coronavirusul!

Aura (corona)virusului se pare că a atins la vârf Centrul Județean pentru Conducerea și Coordonarea Intervenției Caraș-Severin. Conferință de presă cu Cristian Gâfu în rol de „one man show”. Potrivit prefectului Cristian Gâfu, colonelul Cristinel Coneru, inspectorul șef al ISU Semenic, este izolat la domiciliu din dispoziția sa, după ce acesta a fost contactul unei […]
UPDATE. Coronavirus într-o comună cărășeană? Primarul Brian Filimon: „Este o știre FALSĂ!”

Primarul comunei Măureni anunță că știrea apărută pe un important site din România, privind apariția unui caz de infecție cu coronavirus în satul Șoșdea, este falsă. „În urma zvonurilor care circula pe internet, legat de o așa-zisă declarație a mea cum că am avea în comuna noastră, mai exact în satul Șoșdea, un caz declarat, […]
Primarul Măureniului știe că ochii care nu se văd se uită

Brian Filimon a bifat două zile pline în capitală, în interesul comunității locale pe care o reprezintă în calitate de primar. Primarul comunei Măureni a profitat de întrunirea, luni, 17 februarie, la București, a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, astfel că o zi mai târziu a trecut și pe la sediile Companiei Naționale […]