Polițiștii din Caransebeș au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru prinderea unui tânăr care a încercat să se sustragă verificărilor, pe numele acestuia fiind emis un mandat european de arestare.
Bărbatul în vârstă de 29 de ani a fost oprit de polițiști pentru verificări pe o stradă din Caransebeș, însă, după ce a fost legitimat, a încercat să fugă. „Bărbatul a fost identificat în interiorul unui autoturism staționat, a fost legitimat și, în momentele în care polițiștii făceau verificări, a încercat să se sustragă, fugind. Polițiștii l-au somat verbal, ulterior au efectuat foc de avertisment în plan vertical și au plecat în urmărirea acestuia. Întâmplător, în zonă, se afla și un alt polițist, în timpul liber, care, sesizând focurile de pistol și bărbatul alergând, l-a prins și imobilizat”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.
Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul Poliției Municipiului Caransebeș. Întrucât pe numele său era emis un mandat european de arestare, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, conform procedurilor.











![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)