UPDATE. Focuri de armă pentru oprirea unui șofer din Reșița care a accidentat un polițist

Un polițist din Bocșa a ajuns la spital după ce a fost acroșat de un autoturism al cărui șofer a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii. Incidentul deosebit de grav a avut loc în această după-amiază, pe raza orașului Bocșa.  

 

Polițistul se afla într-un dispozitiv care dirija traficul pe raza orașului Bocșa, când a fost acroșat de un autoturism căruia îi fusese efectuat semnalul de oprire. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru, „din verificările efectuate s-a stabilit că autoturismul ar fi încetinit, apoi ar fi accelerat din nou, moment în care l-ar fi acroșat pe agentul de poliție care se afla lângă mașina acestuia, solicitându-i conducătorului auto să oprească autoturismul și să prezinte documentele pentru control”. Polițistul rănit a fost transportat la spital în vederea examinării și acordării asistenței medicale.

 

Autoturismul, condus de un bărbat de 42 de ani din Reșița, a fost oprit abia după ce un alt polițist a folosit arma din dotare. „Un coleg aflat în dispozitivul de menținere a ordinii publice a executat trei focuri de armă, autoturismul fiind oprit după aproximativ 400 de metri de către un alt echipaj de poliție. Conducătorul auto a fost condus la sediul poliției pentru cercetări și dispunerea măsurilor legale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0”, precizează Alina Boeru.

 

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerii măsurilor legale.

 

UPDATE, 13 august, ora 09.55

 

Bărbatul de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. „În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin sistem videoconferință, pentru dispunerea arestării provizorii în vederea extrădării, având în vedere că pe numele bărbatului este emis un mandat european de arestare, de către autoritățile austriece, pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului”, informeză IPJ Caraş-Severin printr-un comunicat de presă.

 

Facebook Comments

Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite