„Fost Student pentru Student”. Liliana Gherle a dat startul unei noi campanii de donare de sânge

 

Corpul A al Centrului Universitar UBB din Reșița este, pe parcursul acestei săptămâni, gazda celei de-a patra ediții a campaniei „Fost Student pentru Student”, un eveniment dedicat colectării de sânge pentru cei în nevoie.

 

La Reșița a demarat o nouă campanie de donare de sânge, la inițiativa Lilianei Gherle, cea care are la activ numeroase acțiuni cu caracter umanitar. De această dată, campania, intitulată „Fost Student pentru Student”, nu se desfășoară la Centrul de Transfuzie Sanguină, ci la Centrul Universitar UBB, unde au fost amplasate două corturi și unde sunt așteptați, până vineri, 5 noiembrie (inclusiv), toți cei care doresc să vină în ajutorul celor aflați pe un pat de spital.

 

„Vă așteptăm să vă alăturați acestei cauze nobile, să demonstrați că generozitatea și umanitatea sunt valori de bază ale comunității noastre universitare. Fiecare picătură contează și poate însemna diferența dintre viață și moarte pentru pacienții care au nevoie urgentă de transfuzii”, este mesajul Lilianei Gherle, inițiatorul campaniei.

 

Cei care doresc să doneze sânge trebuie să știe că este necesară îndeplinirea unor condiții – vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani; greutatea minimă 60 de kilograme la bărbați și 50 de kilograme la femei; să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele șase luni; să nu fi consumat băuturi alcoolice sau grăsimi cu cel puţin 24 de ore înaintea donării; să nu ai/să nu fi avut anumite boli: hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet, boli cardiace, boli de piele, miopie peste șase dioptrii – un triaj medical urmând să decidă dacă persoana este aptă pentru donare.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite