Reșița a fost în premieră gazdă pentru „Maratonul de Business”, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a Franței în România (CCIFER) și de Clubul Francofon de Afaceri din Timișoara (CFAT).
Evenimentul a avut loc ieri, 4 mai, în sala de ședință a Palatului Administrativ din Reșița și a reunit reprezentanți ai mediului de bussines din zona de Vest, precum și ai administrațiilor publice locale și județene. Au participat François Coste – președintele CCIFER, Dorin Miron – președintele CFAT, Romeo Dunca – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ioan Popa – primarul Reșiței, Andrade Bichescu – directorul Centrului Universitar Reșița al Universității Babeș-Bolyai, Tatian Diaconu – CEO Nhood Romania, Cosmin Costache – Project Manager Romania International Development Voltalia Central & Eastern Europe, Cristian Patachia – Development & Innovation Manager Orange Romania, Oana Borza – administratorul Agenței de Dezvoltare Locală Reșița, precum și reprezentanți ai unor importanți angajatori privați din Reșița, și nu numai.

Tema principală a discuțiilor, informează reprezentanții municipalității, a fost facilitarea colaborării dintre mediul de bussines și administrațiile publice locale, precum și prezentarea oportunităților investiționale din Reșița și Banatul de munte. Evenimentul organizat la Reșița, potrivit președintelui CCIFER François Coste, s-a constituit într-un „dialog deschis cu reprezentanții autorităților publice locale despre corelarea bugetului de dezvoltare a orașului și a județului cu strategiile și proiectele în curs de realizare și facilitățile pentru investiții noi”.
Desfășurat în perioada 3-6 mai 2022 la Timișoara, Reșița și Arad, „Maratonul de Business” este organizat de CCIFER și CFAT, cu sprijinul Agenției Consulare a Franței la Timișoara.










![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)