Mângâierea razelor de soare, care dau viață florei și faunei din jurul meu, mă trezesc din coșmarul cotidian. Distanțarea socială și izolarea, impuse ca mod de protecție împotriva invizibilului Covid, încep să acționeze cu o agresivitate ce lasă urme adânci în psihicul, și așa destul de fragil, al celor care acum își consumă, în interiorul unor apartamente, fricile, frustrările și nefericirea. Din fața ecranelor de la calculatoare, oamenii, speriați sau neîncrezători, reacționează în funcție de natura fiecăruia.
Căldura plăcută a soarelui mă cheamă în mijlocul naturii, acolo unde poți scăpa, pentru câteva ore, de veritabila capcană în care libertățile noastre fundamentale sunt imobilizate una câte una, sau chiar la grămadă. Pentru prima dată în viață am tentația să mă raportez la aceste drepturi ca la un dușman! Să pledez împotriva lor, și nu în favoarea acestora.
Și totuși… nu o fac! Nu o fac pentru că în tot iureșul din jurul unui virus scăpat de sub controlul celor care l-au creat, uitând de faptul că procesul creației este un atribut al divinității, vocile sunt ori prea stridente… ori prea slabe, și într-un caz și în altul lipsindu-le vibrația necesară pentru a intra în armonie cu adevărul. În funcție de criterii care scapă rațiunii, vocile introduc în mentalul colectiv doze importante de otravă, preparată dintr-un letal amestec de frică, invidie, indiferență și prostie.
Diversiuni peste diversiuni
Toată lumea… pare să se lupte cu toată lumea! Iar instituțiile care ar trebui să aducă liniștea, să calmeze spiritele, să creeze stări de spirit favorabile depășirii acestui moment nu reușesc să transmită un mesaj unic, care să fie rezultatul unor analize profesioniste și să stabilească o cale de urmat. Specialiștii se trezesc vorbind fiecare în parte, transmițând azi informații care să fie infirmate mâine, făcând astfel rău cu o seninătate specifică psihopaților. Și acest lucru nu-i valabil doar în România, ci peste tot în Europa.
Sentimentul pe care-l creează, acționând astfel, este că anihilarea virusului a încetat să mai fie, dacă a fost vreodată, un obiectiv, fiind mai mult o motivație pentru atingerea altor obiective.
Poate nu întâmplător sunt puse iarăși pe agenda publică teme trâmbițate, nu cu prea mult succes, în ultimi ani. Guvernare mondială, controlul populației, cu ajutorul cip-urilor, al vaccinurilor, diminuarea sau chiar anularea unor drepturi și libertăți fundamentale, cum ar fi dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, la liberă circulație, la viață intimă, familiară și privată etc. au devenit teme preferate pe agenda cotidiană. În ce privește drepturile și libertățile fundamentale, nimeni nu mai dă nici o ceapă degerată pe ele! Eliminarea sau diminuarea acestora fiind, zice-se, făcută în scopul protejării noastre. La cât mai valorează viață protejată astfel, nimeni nu vrea să răspundă! Sau poate ne este teamă să încercăm un răspuns.
Până când imposibilul devine inevitabil
Despre nevoia vaccinării întregii populații se vorbește, cu argumente pro sau contra, de foarte mulți ani…, cu mult înainte de apariția Covid-19. Fără să fiu un adversar al vaccinării, pentru că nu știu aproape nimic despre acest lucru, mă întreb, văzând înverșunarea cu care este promovat acest obiectiv, dacă argumentele juridice și morale, amintite de adversarii vaccinării globale, nu au și ele relevanța lor. Mă întreb dacă arhitecții acestei lumi nu privesc vaccinul mai mult ca pe un instrument de control decât ca pe unul de protecție a populației.
Despre modul în care poți impune idei aparent inacceptabile, așa cum părea a fi și vaccinarea obligatorie a populației, reprezentantul principal al școlii de economie din Chicago, Milton Fridman, spunea că important este să fie menținut foarte ridicat nivelul discuției pe tema respectivă, apoi… mai este nevoie de o criză. „Doar o criză – actuală sau în perspectivă – produce schimbarea reală, zicea Fridman. Atunci când se produc crizele, acțiunile care sunt întreprinse depind de ideile aflate în circulație. Aceasta, cred, este funcția noastră de bază: să dezvoltăm alternative pentru politicile existente, să le menținem în viață și disponibile până când ceea ce este politic imposibil devine politic inevitabil.”
Se mai miră cineva că, în aceste vremuri de criză, ideile salvatoare par a fi tocmai cele care au fost cel mai puternic și gălăgios promovate?
Sunt lucrurile la care mă gândesc privind agitația armatei de furnici ce trebăluiesc, în deplină armonie, pe marginea unui mușuroi care pare să le fie casă bună și primitoare tuturor. Oare, care-s regulile după care trăiesc și muncesc acestea!?
Drumeția, ca mod de protest
Sunt într-o poiană superb însorită și plină de viață, în ciuda tăcerii din jur! Respect obligația distanțării sociale, în felul meu și în spiritual legii.
Am ales să-mi fac bine, nefăcând nimănui rău, sub impulsul unor gânduri care m-au determinat să-mi pun rucsacul în spate și să plec, pe căi ocolitoare, pe cărările muntoase atât de dragi mie.
În același timp, folosesc drumeția ca pe un protest față de modul în care sunt stabilite restricțiile acestei perioade și față de ignorarea nevoilor unor oameni predispuși la depresie, nevoiți astfel să înfrunte coșmarul singurătății și al apăsătoarelor ziduri, pentru a scapă de un posibil virus, cu riscul sacrificării sănătății psihice. Nu mă pot opri să întreb: Dacă obiectivul este distanțarea socială, atunci ce treabă ai cu faptul că am ales să-mi limpezesc gândurile, de unul singur, cu ajutorul unei plimbări prin păduri și munți!? Asta în condițiile în care există firme, cu sute, chiar mii de angajați, care își desfășoară activitatea în mod normal… și bine fac! De ce sunt necesare aceste exagerări? Dar aceste discriminări!? Sau, mai bine zis, chiar sunt necesare?
Mai ales la cei predispuși la depresie mă gândesc! Oamenii aceștia, închiși între patru pereți, împreună cu toate fricile și frustrările lor, sunt victime sigure ale acestei perioade! Cine și-i asumă? Cu ce drept?!
Spunând acestea, nu pledez împotriva distanțării sociale ca necesitate a acestor vremuri. Nu sunt specialist… și înclin să-i cred pe aceștia, cu toate că zilnic își dau cu stângul în dreptul! Dar am ceva cu exagerările care nu sunt justificate de nimic, iar indiferența, aroganța, prostia… mă oripilează, mai ales atunci când fac victime! A interveni pentru protejarea sănătății populației cu măsuri care îmbolnăvesc este ceea ce oripilează!
Și toate aceste exagerări ridică serioase semne de îndoială.
Coronavirusul, un „influencer”
Într-o altă ordine de idei, care s-ar putea crede că nu are legătură cu subiectul coronavirus, am să amintesc că în ultimul timp îmbătrânirea populației pare a fi cea mai importantă provocare a acestui secol. Fondul Monetar Internațional acorda acestui fenomen o analiză amplă în fiecare din întâlnirile sale trimestriale. Ceea ce atrage atenția este agresivitatea și cruzimea cu care este pusă în relief această problemă. Fondul reclamă, între alte măsuri, ca beneficiile să fie reduse și vârsta de pensionare să fie prelungită din cauza „riscului de a trăi mai mult decât era de așteptat” și propune soluții DE PIAȚĂ pentru a reduce acest „risc”.
Observ că de ceva timp coronavirusul a devenit decisiv în influențarea pieței. El stabilește priorități, măsuri și prețuri! Este motivația folosită pentru a justifica creșterile aberante de prețuri la produse necesare tocmai pentru combaterea răspândirii acestuia. A devenit un „influencer” ce poate determina prețul pus pe valoarea drepturilor și libertăților noastre fundamentale.
Libertatea pieței îi garantează imunitatea, pornindu-se de la ideea că piața liberă este capabilă să rezolve întotdeauna toate problemele economiei, chiar și pe cele sociale, și să facă posibilă creativitatea, concurența și spiritul antreprenorial. Această idee a fost însă de mult infirmată! S-a dovedit clar că excesele de liberalizare a pieței promovează relații sociale și economice extrem de nocive!
Miracolul pieței nu este decât rezultatul manipulării jocului de către cei bogați, cu scopul de a crea o societate cu miliardari extravaganți, muncitori oprimați și lipsa oricărei preocupări pentru redistribuirea bogăției în societate, spunea liberalul Paul Krugman (Nobel pentru economie), în cartea „Conștiința unui liberal”.
Fiecare din experimentele de până acum a dovedit, la timpul sau, că piața liberă, fără mecanisme care să-i corecteze excesele, poate produce o serie de derapaje care să aibă ca efect eliminarea clasei de mijloc și construcția unei societăți ce are la baza doi piloni reprezentați de un număr foarte mic de oameni bogați, pe de o parte, și un număr foarte mare de săraci, pe de altă parte!
Se spune că reformarea unui sistem nu se poate face fără sacrificii! Numai că… sacrificații de serviciu au fost întotdeauna colegii mei, părinții mei, prieteni mei… poporul. Ideologii, sau cei care le-au pus în operă ideile, nu au plătit niciodată nimic, arhicunoscut fiind faptul că și până cele mai răsunătoare eșecuri au fost premiate.
Dar, bun sau rău, bogat sau sărac, POPORUL va reprezenta întotdeauna mai mult, atât din punct de vedere uman, cât și ca număr, decât cei care-și justifică atitudinea folosindu-se de ideologii (de stânga sau de dreapta) la care pot renunța ori de câte ori le apare o nouă oportunitate pentru realizarea visului de mărire.
Falșii dumnezei
Furnicile își văd în continuare de treabă! Prezența mea nu le dă nici un stres! Cu toate că talpa piciorului ar putea părea un obstacol de netrecut, ele o escaladează fără nici un fel de teamă, până simt nevoia să mă retrag din fața ofensivei lor. Privindu-le agitația, îmi dau seama că au un set de caracteristici care sunt specifice oamenilor: agresivitate, intelect, spiritul de întreprinzător, viteza reacției, capacitatea de a interacționa cu cei din jur, și, în funcție de toate acestea, fiecare capătă un rol. Oare cu ce înlocuiesc televizorul?!
Fac un efort de imaginație încercând să-mi dau seama ce s-ar întâmpla dacă aș rade cu piciorul întreg mușuroiul, întrerupând această agitație. Este un gând răzleț pe care nu-l voi duce niciodată la împlinire, indiferent cum mi-aș justifica decizia, pentru că nu aceasta-mi este firea.
În relația cu Dumnezeu, și cu ale Sale creații, consacrarea bunelor intenții nu înseamnă a-I da ceva, ci a nu lua nimic din ceea ce Îi aparține.
Pe de altă parte, ar fi un gest absurd și complet inutil. Nu poți opri nimic în loc, lumea lor va continua să existe pentru că așa le este natura. Supraviețuiesc și merg mai departe! Așa vom face și noi, atâta timp cât va vrea Dumnezeu cel adevărat, în ciuda falșilor dumnezei ce au impresia că noi suntem cauza pentru care nu le mai ajung pământul și banii, ci nu propria lor lăcomie.
