A fost desemnată echipa de conducere a Facultății de Inginerie din cadrul Centrului Universitar UBB Reșița, parte a Universității Babeș-Bolyai, pentru mandatul 2024 – 2029.
La nivelul Universității Babeș-Bolyai au avut loc, în această perioadă, procedurile de desemnare a noilor echipe de conducere de la nivelul facultăților. La singura facultate din cadrul Centrului Universitar de la Reșița, cea de Inginerie, în funcția de decan a fost desemnat de către rectorul Daniel David – după concursul organizat – și validat de Senatul UBB profesorul universitar Gilbert-Rainer Gillich, acesta fiind, astfel, reconfirmat pe funcție. Iar la propunerea sa, aprobată de Consiliul Facultății de Inginerie, noul prodecan este profesorul universitar Codruța-Oana Hamat, care îl înlocuiește în funcție pe conferențiarul universitar Cristian Chioncel. Echipa de conducere a Facultății de Inginerie din Reșița este completată, în urma alegerilor făcute la nivel de departamente, de către conferențiar Cornel Hațiegan – director Departamentul de Științe Inginerești și conferențiar Zoltan-Iosif Korka – director Școala Doctorală de Inginerie. Potrivit noii Legi a educației naționale, mandatele acestora sunt de cinci ani.
Pe 28 mai va avea loc și concursul de desemnare a directorului Centrului Universitar UBB Reșița, ce se va desfășura sub forma unui interviu în fața rectorului UBB, constând în prezentarea planului managerial și o sesiune de întrebări și răspunsuri. În prezent, funcția este ocupată de conferențiarul universitar Andrade Bichescu.
CITEȘTE ȘI: Inginerie Medicală la Centrul UBB Reșița. Noul program de licență va fi derulat începând din această toamnă











![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)