Hai să o spun și pe asta!

 

Nu cred în judecata maselor, în ciuda faptului că sunt un om din popor și mai ales în ciuda faptului că promovez solidaritatea umană ca armă împotriva tuturor relelor!

 

Masele de oameni sunt ușor de provocat, iar cei care fac acest lucru, în ciuda discursului public, au propria lor agendă în care nu regăsești nici măcar una din problemele oamenilor. Este o agendă care vizează doar controlul, puterea și banii!

Prin manipulare, care poate fi foarte persuasivă, conving masele, din care fac parte oameni cu grad mare de dezamăgiri, frustrări, nesiguranță și așteptări, că în jurul lui se poate crea un grup care are puterea de a-i proteja atât pe ei cât și interesele lor. Și dacă ar fi așa, nu ar fi nimic rău! Dimpotrivă, ar fi chiar foarte bine!  Problema apare atunci când binele oamenilor și interesele acestora sunt subordonate intereselor meschine pe care le au „păpușarii”.

Cum îi deosebești pe aceștia de liderii autentici, cei care-și asumă riscul de a lupta cu fermitate și pricepere pentru a rezolva interesele oamenilor care și-au pus speranța în ei!?

Simplu!

Un lider autentic, bine intenționat, își asumă riscul de a le spună oamenilor și că nu au dreptate, iar pentru atingerea obiectivelor pe care le au aceștia îi va ajuta să se constituie într-o organizație democratică. El nu va îndemna membrii organizației la nerespectarea legii și a regulilor stabilite de societate, ci va avea mereu grija să nu-și pună în pericol, de nici un fel, colegii din organizație. Nu-și va impune propria voință, ci va încerca să stabilească, împreună cu oamenii, atât obiectivele cât și instrumentele folosite pentru realizarea acestora.

El nu are nevoie să folosească instrumente de manipulare, ci doar să spună clar, răspicat și cinstit care este situația și ce trebuie făcut. Va pleda mereu pentru unitatea grupului și nu-i va pune pe membri unii împotriva altora! Dacă există dezacorduri majore între modul în care el vede lucrurile și modul în care le văd oamenii săi, nu va trece la exagerarea unor riscuri și nici la amenințări de genul „Dacă nu faceți cum spun eu…”.

Dimpotrivă, va explica cu răbdare și fără echivoc de ce este bine într-un fel și de ce nu este bine în altul! Iar daca neînțelegerea va persista și va fi pus în situația de a face lucruri în care nu crede… se va retrage frumos și elegant, fără frustrare, ci doar cu mândria că a lăsat în urmă o instituție mai puternică decât atunci când a preluat-o.

În schimb, un individ interesat să folosească puterea grupului în scopuri personale acționează în sens contrar… și are mereu câte ceva de ascuns. El va câștiga sprijinul grupului amplificând mereu pericolul la care sunt expuși membrii acestuia. Va crea o atmosferă de nesiguranță, de teamă chiar, și se va prezenta ca omul providențial, fără de care toți ceilalți vor avea de pierdut. Pentru a deține controlul va pune oamenii unii împotriva altora și va încerca să-i facă a crede că toți sunt dependenți de el.

Va construi o organizație de tip tribal, în care el deține funcția de șef al tribului. Un șef  agresiv, ce inspiră frica, dar care își construiește popularitatea lăsând impresia că vocea mulțimii este singura care-i ghidonează pașii! Context în care membrii tribului, speriați, lipsiți de forță și resurse, i se vor supune instinctiv cu speranța că puterea grupului și, mai ales, a șefului îi va proteja! Însă, odată supuși, vor fi determinați să facă lucruri ilegale, riscante pentru sănătatea sau libertatea lor, care nu vor servi interesului pe care-l are tribul, ci doar interesului pe care-l are șeful de trib.

Un astfel de „lider” activează în oameni cele mai periculoase instincte, le dezvoltă sentimentele de frustrare și le adoarme rațiunea. Iar somnul rațiunii naște monștri, după cum spunea Goya în „drumul spinos al recunoașterii”.

Din acest moment șeful de trib are în subordine un adevărat pluton de execuție, alături de care defilează amenințând, sfidând și șantajând.

De aici până la orori de neînchipuit nu mai este decât un pas, care va fi făcut atunci când șeful identifică „dușmanul” și decide modul în care trebuie pedepsit.

Restul îl face mulțimea furioasă și însetată de sânge!

Iar dacă o sclipire de rațiune va îndrăzni să se revolte, prin nesubordonare, șeful o va executa. În cazul în care este prea laș pentru a face acest lucru, va pune pe alții să o execute… sau va amenința cu retragerea.

„Plec și vă las cu fundul în baltă”, va spune el!

Dar nu o va face decât atunci când și-a atins propriile obiective. Iar atunci când va pleca nu-l va interesa ce lasă în urmă, fiind fidel principiului ,,După mine potopul!”.

De aceea nu cred în judecata masele de oameni. Prefer să cred în legi, în reguli și în principii (mai ales în cele care-și trag seva din morala creștină), chiar și atunci când unele dintre acestea mă surprind prin absurdul lor.

Îi admir pe cei care, respectându-le, reușesc să lupte în mod solidar pentru drepturile civice, politice, economice și sociale pe care le au.

Lipsa acestor reguli și legi dă frâu liber frustrărilor, justificate sau nu, care scot la suprafață cele mai primitive instincte. Bunăoară, dacă ne-am lua după câte se spun pe facebook ar trebui să ne transformăm cu toții în plutoane de execuție, fiecare dintre noi având un loc asigurat atât printre călăi cât si printre victime. Pentru că pe facebook adevăratul șef, păpușarul, s-a pus la adăpost, loc de unde speră să nu dea socoteală nici în fața judecății de apoi.

Oameni buni, istoria, chiar și a României, este plină de victime ale nedreptății unor indivizi care acționau fluturând stindardul dreptății. Este un alt motiv pentru care nu cred în judecata maselor și nici în dreptatea pe care o pot face acestea!

Îmi amintesc că, adolescent fiind, citeam o carte care se numea ,,Pentru cine bat clopotele”, de Ernest Hemingway. Atunci am rămas pentru prima dată oripilat de judecata maselor de oameni, altfel foarte onorabili, ale căror frustrări, speculate cu „măiestrie” de niște nemernici, i-a transformat în criminali.

Că așa se întâmplă atunci când nu ne alegem corect liderii pe care vrem să-i urmăm, o dovedesc pereții închisorilor de la Sighet, Pitești și chiar Doftana care încă mai plâng de mila celor uciși mișelește de alți oameni, aduși prin manipulare la stadiul de animale, ce credeau că fac asta în numele dreptății.

În fapt… ei făcuseră pe nesimțite pasul care despărțea oamenii buni de cei răi, devenind niște criminali cinici și fără scrupule.

De ce am spus toate astea?

Nu-mi este foarte clar! Probabil că am dat frâu liber gândurilor, cu speranța că vom fi mai atenți atunci când alegem unde să ne depozităm speranțele într-un viitor mai luminos, mai cald și mai liniștit. Vom avea grijă și pe cine vom alege să ducă la împlinire aceste speranțe, poate cu poticneli sau cu greșelile inerente, ce pot să apară pe un drum nu foarte cunoscut, dar mereu cu dorința de a servi, ci nu de a fi servit.

Cum deosebim liderii animați de bună credință? Cum facem să nu-i confundăm cu cei de rea credință, care se comportă asemeni șefilor de trib?

Foarte simplu!

Prin atitudinea lor, prin ceea ce spun, prin ce fac și, mai ales, prin ceea ce te pun să faci.

Un lider de bună credință, fie el sindical, politic, de bloc… sau de scara blocului, nu plimbă vorbele de la o persoană la alta, nu sfidează bunul simț, nu ne pune să luptăm unii împotriva altora, nu amplifică conflicte, ci le detensionează sau chiar le stinge, nu ne cere să ignorăm legea și principiile moralei creștine, justificându-și cererea cu interesul partidului, cu nevoia de a arăta că este puternic sau cu dorința de răzbunare.

Un lider de bună credință este acela care te poate face să te simți puternic prin tine însuți, ci nu DOAR prin el.

Un lider de bună credință transmite permanent o stare specială, de relaxare, de liniște interioară, care permite rațiunii să funcționeze. Doar în acea stare ne putem păstra gândirea rațională, cea specifică omului inteligent. În orice altă stare, de emoție, de grabă, de stres, de exaltare, de frică, etc. controlul pe care-l avem asupra minții noastre va fi subminat și preluat de cei care ne induc aceste stări și care, din acest moment, se vor folosi de noi ca de niște instrumente sau ca de niște indivizi cu creierele spălate.

Un lider de bună credință nu ne vrea proști, ci ne vrea deștepți, încrezători în noi, în oamenii de lângă noi și în puterea organizației noastre.

Un lider de bună credință nu va cultiva niciodată sentimentul de gașcă și nu se va comporta ca un jupân, ci ca un prieten.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available