Impact între un TIR și un autoturism pe DN 6, la intrarea în stațiunea Băile Herculane

 

Un grav accident rutier, în urma căruia trei persoane au fost rănite, s-a produs în această dimineață pe Drumul Național 6, la intrarea în Băile Herculane.

 

Accidentul a avut loc în jurul orei 10.00, în intersecția de la intrarea în stațiunea Băile Herculane. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce o femeie de 58 de ani din municipiul Pitești conducea un autoturism înmatriculat în județul Argeș, la intersecția cu DN 6, a intrat în coliziune cu un TIR înmatriculat în Bulgaria care se deplasa din direcția Orșova spre Caransebeș.

 

În urma accidentului au fost rănite trei persoane, conducătoarea auto și cele două pasagere din autoturism, ce au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Două persoane au fost transportate la spital cu ambulanțele, iar una cu elicopterul SMURD.

 

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru rezultatele fiind 0. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Simona Harbuzaru.

 

Traficul rutier se desfășoară dirijat pe un sens de mers, până la finalizarea cercetării la fața locului.

 

Sursa foto: DRDP Timișoara

 

Facebook Comments

Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available