În Caraș-Severin, doar o treime dintre cadrele didactice s-au programat pentru vaccinarea anti-COVID

Mai puțin de 25% la sută dintre cadrele didactice din Caraș-Severin s-au vaccinat, până în prezent, împotriva COVID-19. În ceea ce privește personalul didactic auxiliar și nedidactic (secretari, contabili, administratori, bibliotecari, laboranți, informaticieni, paznici, mecanici, îngrijitori) din unitățile de învățământ, situația este chiar mai rea.

Angajații din instituțiile de învățământ din Caraș-Severin, atât cadrele didactice, cât și personalul auxiliar și cel nedidactic, au avut la dispoziție două fluxuri speciale de vaccinare, la Școala Gimnazială „Mihai Peia” din Reșița (din 24 februarie), însă, deși s-au putut imuniza cu prioritate, nu s-au prea înghesuit să o facă. Potrivit centralizatorului întocmit de Inspectoratul Școlar Județean, din totalul celor 3.054 de cadre didactice din Caraș-Severin, doar 1.041 (34,1%) s-au programat pentru imunizarea anti-COVID-19. Iar dintre acestea, s-au vaccinat, până acum, 747 (24,5%). Din rândul personalului didactic auxiliar și nedidactic s-au programat 277 de angajați dintr-un total de 1.105 (25,07%) și s-au vaccinat, până acum, 221.

La nivel național, după cum a anunțat joi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, 135.000 (38%) de angajați din învățământ se vaccinaseră anti-COVID până pe 16 martie, procentul cadrelor didactice imunizate fiind de aproape 50%.

În momentul de față, în unitățile de învățământ din Caraș-Severin sunt 31 de elevi și 27 de angajați (cadre didactice sau nedidactice) confirmați cu infecție cu coronavirus. În total, cursurile față în față sunt suspendate la o grupă de grădiniță, șapte clase din ciclul primar, trei din ciclul gimnazial, la o clasă de liceu și la una de școală postliceală din Reșița, Caransebeș, Anina, Oțelu Roșu, Bocșa și Slatina Timiș.

Sursă foto: edupedu.ro

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available