Conducerea Transgaz s-a aflat, ieri, în Caraș-Severin pentru a prezenta primarilor din zona Caransebeș-Băile Herculane proiectul privind realizarea conductei de transport gaze naturale pe direcţia Jupa-Băile Herculane-Orşova-Prunişor, la care vor avea acces 13 unități administrativ teritoriale.
Directorul general al Transgaz, Ioan Sterian, a anunțat, ieri, la Reșița, că societatea națională de transport gaze a finalizat studiile de prefezabilitate și de fezabilitate aferente proiectului de investiții „Conducta de transport gaze naturale pe direcţia Jupa-Băile Herculane-Orşova-Prunişor”, construcția urmând să înceapă în primăvara anului viitor, după încheierea procedurii de achiziție publică a lucrărilor de execuție. „Au fost făcuți pași importanți. Studiul de prefezabilitate a fost avizat, cel de fezabilitate este și el finalizat, iar proiectul tehnic este în curs de elaborare. De asemenea, a fost finalizată realizarea măsurătorilor topografice și s-a depus documentația pentru obținerea acordului de mediu. După obținerea autorizației de construire, vom demara procedura de achiziție publică pentru lucrările de execuție și ar trebui să le finalizăm în semestrul al doilea al anului 2024”, a declarat Ioan Sterian.
Până în 2024, și unitățile administrativ teritoriale care vor fi traversate de conducta de transport gaze naturale pe direcţia Jupa-Băile Herculane-Orşova-Prunişor ar trebui să finalizeze procedurile care le revin pentru a se putea conecta la rețea. Aceasta a fost și tema discuțiilor de ieri cu echipa de specialiști de la Transgaz. „Am invitat toți primarii, indiferent de culoarea politică. Și Prefectura, și Consiliul Județean vor fi alături de toate primăriile pentru a finaliza tot ce ține de studii, de proiecte, de pregătirea finanțării rețelelor de distribuție în interiorul comunelor. A fost o primă discuție, primarii au făcut parteneriate, au făcut studii de fezabilitate, s-au asociat în două-trei comune. În perioada următoare, vom avea o a doua etapă de discuții astfel încât comunele care nu au intrat în parteneriate – Luncavița, Mehadica și Cornereva – să se conecteze la comunele învecinate pentru a face un proiect comun astfel încât rețeaua de distribuție să fie cât mai eficientă și cât mai puțin costisitoare. Finanțarea nu va fi de la bugetul local, ci din alte surse, cum ar fi fondurile europene”, a declarat senatorul Marcel Vela.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a punctat faptul că racordarea la rețeaua de gaze naturale înseamnă nu doar confort în gospodării, ci și un plus pentru investitorii din județ: „Pare un lucru minor, să aprindem şi noi focul în sobă, în loc să băgăm lemne, să dăm drumul la gaz – frumos, confortabil, fezabil pentru dezvoltarea judeţului, pentru investitorii care pot să vină să producă aici, pentru cei care vor să cumpere sau să construiască pensiuni. Sunt câteva cuvinte simple pentru o investiţie colosală: să aprinzi focul la Eftimie Murgu cu gazul pe care astăzi îl găsim în Caransebeş, la Jupa. Noi am gândit anul trecut de unde şi până unde să ajungem cu magistrala de gaz care să facă posibil acest lucru. Iată că a trecut un an şi două luni şi astăzi s-au depus documentele pentru obţinerea acordurilor de mediu”.
Conducta de transport gaze naturale pe direcţia Jupa-Băile Herculane-Orşova-Prunişor are o lungime de aproximativ 180 de kilometri și în Caraș-Severin va traversa 13 localități: municipiul Caransebeș, orașul Băile Herculane și comunele Topleț, Mehadia, Cornea, Domașnea, Teregova, Armeniș, Slatina Timiș, Bucoșnița, Buchin, Turnu Ruieni și Obreja, dintre care doar Caransebeșul este, în prezent, alimentat cu gaze naturale.
Valoarea investiției este de aproximativ 375.000.000 de lei. Potrivit estimărilor, conducta va putea asigura alimentarea cu gaze naturale a aproximativ 42.000 de consumatori casnici, 224 de instituții publice – școli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale – și 280 de agenți economici din Caraș-Severin.