Încep înscrierile la clasa pregătitoare. În Caraș-Severin sunt așteptați să treacă pragul școlii, la toamnă, peste 2.000 de boboci

Inspectoratul Școlar Județean și unitățile de învățământ din Caraș-Severin au demarat demersurile în vederea înscrierii copiilor în învățământul primar în anul școlar 2021-2022. La nivelul județului au fost aprobate 120 de clase pregătitoare, cu un număr total de 2.113 locuri disponibile.

Înscrierile propriu-zise la clasa pregătitoare pentru anul școlar viitor vor începe pe 29 martie. Până atunci, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Caraș-Severin, www.isjcs.ro, la secțiunea „Noutăți”, precum și pe paginile web sau pe cele de socializare ale unităților de învățământ, părinții și toți cei interesați pot găsi informații legate de procedura de înscriere. De asemenea, aceștia au la dispoziție și un număr telverde, 0800816255, la care pot obține informații referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare. Acest număr poate fi apelat gratuit de luni până joi în intervalul orar 08.00-16.00 și vineri, între orele 08.00-14.00.

„Ieri, 17 martie, au fost afișate pe site-ul ISJ, dar și pe site-urile unităților de învățământ, circumscripțiile școlare de la nivelul județului Caraș-Severin pentru anul școlar 2021-2022, informații cu privire la actele necesare pentru înscrierea copiilor, calendarul înscrierilor, dar și aspecte legate de specificul activităților desfășurate în clasa pregătitoare, precum și numărul de clase propuse, respectiv numărul de locuri disponibile la nivelul fiecărei unități de învățământ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, Ioan Chiosa. De asemenea, în perioada 19-26 martie vor fi organizate la nivelul grădinițelor din județ întâlniri online în vederea informării și consilierii părinților copiilor care vor începe învățământul primar în această toamnă.

Pentru anul școlar 2021-2022, în Caraș-Severin au fost aprobate 120 de clase pregătitoare, cu opt mai multe decât în anul în curs. „În acest an școlar avem 112 clase, în care au fost înscriși 1.756 de elevi. Pentru anul viitor sunt disponibile 2.113 locuri la 120 de clase, cifra maximă de școlarizare permisă de lege fiind de 22 de elevi într-o clasă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin.

Sursă foto: edupedu.ro

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

ADVERTISEMENT

Cele mai citite