Fabricile de confecții din Reșița care lucrează pentru branduri precum H&M sau C&A au rămas fără comenzi din cauza pandemiei COVID-19. Președintele Filialei Caraș-Severin a CNS „Cartel Alfa”, Marian Apostol, a atras atenția, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, asupra problemelor sociale care vor apărea odată cu pierderea locurilor de muncă.
În timp ce alte sectoare de activitate care au fost blocate pe perioada stării de urgență încep să dea semne de revenire, pentru industria ușoară greul abia acum începe. După ce, de bine, de rău, au reușit până acum să supraviețuiască pe baza comenzilor preluate anterior pandemiei, fabricile de confecții sunt pe punctul de a opri producția din cauza crizei de pe piața de desfacere.
Vânzări blocate pe piața europeană
Este și cazul societății comerciale Trapezio, unul dintre angajatorii importanți din Reșița, care nu reușește să găsească soluții pentru continuarea activității. „Această fabrică de confecții nu a avut probleme nici cu angajații, nici cu plata salariilor, nici cu comenzile. Chiar și pe perioada de criză au încercat să se descurce, și-au păstrat cea mai mare parte a salariaților, nu au trimis oameni în șomaj tehnic. Au încercat să participe la fabricarea de măști și combinezoane, dar, din păcate, contractele guvernamentale pe zona aceasta nu vin. Iar din perspectiva contractelor cu clienții tradiționali pe care îi aveau, se pare că piața pe Franța s-a blocat, pe Italia, la fel. În general, vânzările pe piața europeană sunt blocate și nu mai apar contracte. Comenzile lipsesc cu desăvârșire. Dacă ar primi contracte care să le permită să lucreze următoarele 2-3 luni, ar putea spera că lucrurile vor intra pe un făgaș noraml. Din păcate, însă, nu sunt semnale pozitive în acest sens”, a spus liderul județean al CNS „Cartel Alfa”, Marian Apostol, în cadrul ședinței organizate de Instituția Prefectului Caraș-Severin.
Supraviețuire din inerție
Practic, în momentul de față, firmele din industria ușoară funcționează din inerție, până când epuizează comenzile existente, fără nicio perspectivă. „Resursele pe care le mai au le pot permite să funcționeze maximum două săptămâni. Deja s-au luat măsuri ca o parte din angajaţi să fie trimişi în concedii, alții să rămână la lucru. Există riscul foate mare ca, dacă în următoarele zile nu se găsește de lucru pentru cei din industria ușoară, să avem, peste 14 zile, vreo 300 de șomeri noi la Reșița”, a avertizat Marian Apostol. Acesta a precizat că se fac demersuri, atât pe filieră patronală, cât și pe filieră sindicală, pentru găsirea unor clienți pentru firmele din industria ușoară astfel încât acestea să poată depăși momentul de criză.
Primarul Popa vede un licăr de speranță
Soluții pentru criza din industria ușoară, dar și din alte sectoare afectate de pandemie ar putea veni de la Bruxelles, crede primarul Reșiței, Ioan Popa. Acesta este la curent cu problemele cu care se confruntă firmele din oraș însă, fiind vorba despre relații între furnizori și clienți, administrația locală nu are pârghii pentru a interveni. „Majoritatea acestor producători lucrează branduri care sunt de larg consum, H&M, C&A. Au scăzut vânzările și probabil că din cauza aceasta scad și comenzile, iar noi, ca administrație locală, nu putem inerveni. Știu că sunt în lucru un ghid și o procedură de ajutor de minimis, ajutor pentru companiile care au fost afectate de COVID-19, cu bani de la Bruxelles. Cu alte cuvinte, până acum s-a ajutat angajatul, dar acum există în lucru varianta de a compensa pierderile companiilor. Sper ca ministrul Florin Cîțu și colegii de la Ministerul de Finanțe să reușească să găsească soluții din punctul acesta de vedere”, a declarat edilul Ioan Popa.