Ministerul Mediului a anunțat deblocarea portalului Inspectorul Pădurii. Proveniența și traseul transporturilor de lemne pot fi urmărite, din nou, accesând http://www.inspectorulpadurii.ro. În paralel, instituția lucrează la un nou portal pentru monitorizarea tăierilor de arbori, actualizat în timp real.
Portalul Inspectorul Pădurii, unde cetățenii aveau acces la informații legate de activitatea de exploatare forestieră cum ar fi istoricul avizelor emise sau datele publice de identificare ale operatorilor economici, și, de asemenea, puteau verifica transporturile în funcție de actul de punere în valoare (APV) și seria avizului, a fost lansat în 2016. Însă, după doar un an de funcționare, în 2017, o parte din funcțiile publice ale portalului au fost blocate, iar accesul la informație a fost restricționat.
În această perioadă, la Ministerul Mediului se lucrează la un nou portal, însă, până când acesta va fi gata, reprezentanții instituției au anunțat că s-a reușit deblocarea mai multor funcții ale vechiului portal, inclusiv cea mai importantă, respectiv căutarea după numărul de APV. „Astfel, dacă oricine întâlnește un panou în pădure pe care scrie partida care este în curs de exploatare, poate să verifice ce avize au plecat din acea pădure. La fel, publicul are acces la date istorice legate de aceste tăieri și poate verifica cine și ce a făcut acolo. Această măsură îi ajută, pe de o parte, pe cei care fac o muncă cinstită și legală, fără să aibă nimic de ascuns. În același timp, îi încurcă pe cei care se ascund în spatele birocrației pentru a ocoli legea”, explică reprezentanții Ministerului Mediului.
La rândul său, ministrul Costel Alexe a precizat că „toate componentele blocate de fosta guvernare, și multe altele complet noi, se regăsesc în dezvoltarea noului portal pe care abia așteptăm să îl finalizăm și să îl lansăm. Până atunci, în spiritul transparenței și la solicitarea reprezentanților societății civile și a unor agenți economici și ocoale silvice care doresc să arate că activitatea lor este complet legală, am reușit să facem din nou publice informațiile pe care portalul vechi era capabil să le ofere. Durata sa de funcționare mai este de aproximativ câteva luni, când o nouă versiune îi va lua locul și va fi mult mai transparentă”.
De asemenea, Ministerul Mediului mai anunță că la sfârșitul acestei luni vor începe testele pentru noul Sistem Naţional Integrat de Urmărire a Trasabilităţii Materialelor Lemnoase (SUMAL).