Suntem prezenți și pe

Actualitate

„Într-un război din acesta global, unii vor un armistiţiu ca să meargă la mall”

Publicat cu

în

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, conf. univ. dr. Emilian Popovici, a declarat azi, 16 iunie, că starea de alertă trebuie prelungită, în caz contrar „lucrurile pot să fie scăpate de sub control”.

„Suntem la o creştere pe care trebuie să o luăm în seamă, şi asta dacă ne raportăm la faptul că starea de alertă, în opinia mea ca şi epidemiolog, trebuie prelungită. De va fi prelungită pe două săptămâni sau pe mai mult, să zicem că nu are cea mai mare importanţă în momentul acesta, dar cu siguranţă că trebuie prelungită, pentru că altfel lucrurile pot să fie scăpate de sub control”, a arătat Popovici în cadrul videoconferinţei online „Sănătate şi FARMA – Reacţia medicală la agresiunea pandemică”, organizată de grupul de presă Bursa.

Referindu-se la pandemia cu noul coronavirus, Popovici a spus că lumea se află „într-un război”, iar „unii vor un fel de permisie” pentru a merge în vacanţă, alţii „vor un armistiţiu” pentru a merge la mall.

„Cu toţii ne dăm seama că suntem într-un război global. Lipseşte doar componenta militară. Componentele sociale, de sănătate, economice şi toate celelalte sunt prezente. Şi totuşi, într-un război din acesta global, unii vor un fel de permisie pentru a merge în vacanţă, alţii vor un armistiţiu pentru ca să meargă la mall. Arată că practic nu înţeleg deloc situaţia sau aproape deloc situaţia în care ne aflăm. Noi, practic, la ora actuală avem cele două variante: varianta A, să spunem, în care măsurile sunt corecte şi populaţia urmează măsurile şi această variantă înseamnă număr scăzut de infecţii, şi varianta B, în care măsurile sunt insuficiente sau măsurile sunt corecte, dar nu sunt urmate de populaţie, şi asta înseamnă număr crescut de infecţii. Varianta C nu există. Nu se poate fenta situaţia în niciun fel, pentru că acest virus te taxează”, a afirmat Popovici, citat de Agerpres.

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie este de părere că mai sunt destule de pus la punct atât la nivelul direcţiilor de sănătate publică, cât şi al spitalelor.

„Sunt destule de pus la punct atât la nivelul direcţiilor de sănătate publică, cât şi la nivelul spitalelor şi acestea ar trebui, în opinia mea, să fie puse la punct pe perioada verii, pentru ca să putem să fim extrem de bine pregătiţi în toamnă, când, odată cu răcirea vremii, se preconizează un potenţial al doilea val, care nu ştim cât de mare va fi. Reamintesc că la gripa spaniolă al doilea val pandemic a fost cel care a făcut ravagii, nu primul. Iar noi vom intra în al doilea sezon de iarnă cu o populaţie foarte puţin imunizată şi fără un vaccin”, a afirmat dr. Emilian Popovici. În consecință, acesta consideră chiar că „ne aflăm la începutul” pandemiei cu noul coronavirus.

 

Facebook Comments

Cele mai citite