Suntem prezenți și pe

Administrație

Ioan Crina are o problemă cu tramvaiul. Ioan Popa îl înțelege. „Nu toți copiii din Reșița au părinți care să-și permită să-i trimită la școală la Londra! Și-acolo să le ia abonament la Subway!”

Publicat cu

în

Pesedistul Ioan Crina a ieșit de la naftalină și atacă proiectul municipalității reșițene privind reintroducerea tramvaiului. Replica primarului Ioan Popa este pe măsura declarațiilor făcute acum de cel ce a condus Primăria Reșița până în iunie 2016, când a fost trimis la plimbare de electorat.

Mână dreaptă în calitate de viceprimar, în perioada 2012-2015, a primarului șpăgar Mihai Stepanescu, cel care avea să fie condamnat la închisoare pentru mai multe infracțiuni de luare de mită, pesedistul Ioan Crina și-a zis că e cazul să iasă și el în față în campania asta electorală. Și cum o face? Băgând strâmbe pe tema proiectului de reintroducere a tramvaiului în Reșița, proiect finanțat din fonduri europene care – toată lumea de bună credință a înțeles – permite Primăriei Reșița să refacă toată calea de rulare și, odată cu aceasta, să reabiliteze covorul asfaltic care traversează orașul, din zona Renk până în Muncitoresc. Totul, din surse financiare externe.

Într-un interviu pentru Express de Banat, referindu-se la zecile de milioane de euro atrase pe mobilitate urbană de Primăria Reșița în mandatul de primar al lui Ioan Popa, Crina emite o gogomănie cât el de mare: „ăștia au fost bani repartizați, nicidecum cineva care a venit acolo și prin istețimea lui de prezentare a proiectului a câștigat”! Pentru ca apoi, fostul viceprimar cu atribuții de primar (până în iunie 2016) să se contrazică singur: „pe măsura asta, Timișoara a luat 100 și ceva de milioane de euro. Noi, vreo 60 de milioane, Aradul tot vreo 60 de milioane, singura care au luat mai puțin a fost Deva”. Tocmai faptul că Reșița a obținut a doua sumă pe Regiunea Vest, la egalitate cu ditamai Aradul și mult peste Deva, demonstrează că banii au fost alocați în funcție de viziunea edililor și de calitatea proiectelor realizate. Exact ce a lipsit Primăriei Reșița când a fost condusă de pesediștii Stepanescu și Crina: viziune și profesionalism. Plus respectarea legii în cheltuirea banului public.

Dar Crina nu s-a oprit la atât. A mai debitat una din puțul gândirii social-democrate: pentru reșițeanul de rând „nici nu va fi rentabil să dea 2 lei pe tramvai, să îl întoarcă tot cu 2 lei, când un litru de benzină este 5 lei”.

Auzind aberațiile fostului edil al Reșiței și provocat de resita.ro să reacționeze, primarul în funcție Ioan Popa îi transmite lui Crina: „Cum poate să spună așa ceva? Păi 80% din populația României NU are mașină! Asta-i unu. Și doi: tramvaiul este cel mai ecologic mijloc de transport urban din lume, mai ecologic chiar și comparativ cu metroul, dacă se iau în calcul costurile de realizare a metroului ca impact pe poluare. Iar cazul cu 2 lei dus, 2 lei întors, 4 lei comparați cu 5 lei benzina, nu stă nici el în picioare, pentru că elevii și persoanele vârstnice au abonament la preț redus, abonament la 20 de lei pe lună. Dar el, Crina, nu le știe pe astea, pentru că copiii lui, la Londra, circulă cu Subway-ul! Iar Subway-ul la Londra îl plătește tăticul care are ML la Reșița! Și gipanele lor, la fel, le cumpără tata. Nu toți copiii din Reșița au părinți care să-și permită să le ia gipane! Și să-i trimită la școală la Londra, și-acolo să le ia abonament la Subway! Chiar așa, uite cine și-a găsit să vorbească, Crina! Cum poate un astfel de om, pe care-l știm bine cu toții, să-și dea cu părerea despre oportunitatea introducerii tramvaiului la Reșița?”.

N.R. 1. Precizări pentru neinițiați. ML este denumirea pe scurt a jeepului Mercedes-Benz ML. Iar Subway este un sistem rapid de trenuri care circulă subteran… acolo unde își permit reșițenii (ca Crina) să-și trimită copiii la școală.

N.R. 2. Promo electoral din partea resita.ro: Ioan Crina candidează pe lista Alianței PSD-PRO România pentru Consiliul Județean, iar dacă Hurduzeu și alianța construită de Ion Mocioalcă vor câștiga cumva alegerile din 27 septembrie, Crina ar putea deveni vicepreședinte al CJ Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI: Mocioalcă-Hurduzeu, operație estetică. Termen de garanție a lucră(tu)rii: 27 septembrie 2020

 

Facebook Comments

Cele mai citite