„Un om drept”, așa cum se prezintă Silviu Hurduzeu în bannerele electorale, ascunde faptul că Hurduzeu ar putea fi una, pe când președintele Hurduzeu – o cu totul altă persoană.
Omul politic Silviu Hurduzeu nu ar fi existat fără Ion Mocioalcă. A ocupat tot felul de funcții publice, pe care a ajuns mereu împins de la spate de mentorul său. Nedezamăgindu-și niciodată șeful când s-a pus problema să-i reprezinte interesele, Hurduzeu a primit în schimb din partea acestuia susținere totală. Cei doi nu pot fi separați nicicum când trebuie luate decizii importante la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin, instituție care dispune de resurse uriașe cu ajutorul cărora poate îndestula conturile tot mai nesimțite ale unor firme-paravan. Paravan pentru beneficiari finali niciodată la vedere.
Președintele de CJ Silviu Hurduzeu este creația lui Mocioalcă. Candidatul Silviu Hurduzeu pentru un nou mandat la președinția CJ este creația aceluiași Mocioalcă, cel care a inventat Alianța PSD-PRO România-ALDE-PNȚCD pentru susținerea omului său în cea mai importantă funcție publică din județ. Existența președintelui și candidatului în alegeri Silviu Hurduzeu nu poate fi separată de voința lui Ion Mocioalcă. Și ce face Hurduzeu în aceste condiții? Apare în campania electorală nu alături de tătucul său politic, ci „de mână” cu fostul premier Sorin Grindeanu. Hurduzeu și Mocioalcă au înțeles că, pentru a avea șanse în disputa electorală cu liberalul Romeo Dunca, un om care performează de 30 de ani în mediul privat, Hurduzeu nu trebuie să pozeze alături de Mocioalcă în campania electorală. Este o operați(un)e estetică, pusă în scenă pentru ca Hurduzeu să aibă șanse la un electorat care nu ar pune niciodată ștampila pe un om garantat de Mocioalcă!
„Un om drept” – așa este prezentat Hurduzeu în bannerele electorale plătite de alianța PSD-PRO. Cât de credibilă credeți că ar fi această etichetă dacă Hurduzeu s-ar afișa alături de Mocioalcă? Sau, haideți să punem altfel problema. După ce a fost făcut președinte CJ, în 2016, de însuși Mocioalcă și a condus patru ani instituția pe placul acestuia, președintele Hurduzeu poate fi considerat un om drept? Cunoscându-l noi, toți, pe Mocioalcă cât de drept e el, mai putem avea dubii că Hurduzeu este un altfel de om?
A doua măgărie pusă în scenă de Hurduzeu ține de modul în care și-a construit mesajele electorale. Acestea gravitează toate în jurul unei idei fixe, care trebuie indusă cu forța în mintea alegătorilor: Sunt din Caraș-Severin, sunt născut în Caraș-Severin, am crescut în Caraș-Severin, știu de ce este nevoie pentru ca județul Caraș-Severin să se dezvolte. Acesta a înțeles Hurduzeu că ar fi atuul pe care îl are în fața contracandidatului său născut în județul Timiș, Romeo Dunca, și pe asta marșează: pe faptul că el, Hurduzeu, este cărășean, iar Dunca, nu.
Mai mult decât atât, se merge cu ipocrizia chiar și mai departe. Întărind spusele lui Hurduzeu, Grindeanu ajunge să recomande electoratului din acest județ, alcătuit din oameni mândri, eu sunt cărășan și sunt mândru că sunt cărășan, să aleagă oameni ai locului. Și asta o spune stând de-a stânga lui Hurduzeu, pe locul care de fapt îi aparține lui Mocioalcă, „cărășeanul” din satul oltenesc Pătulele! La alegerile din 2016, când liderul județean al PSD Ion Mocioalcă se lupta pentru Consiliul Județean, Grindeanu nu a venit să ne spună „votați oameni ai locului!”. Peste două luni, când va începe campania electorală pentru alegerile parlamentare, Grindeanu nu ne va spune să nu-l votăm pe Mocioalcă sau pe oamenii săi, pentru că unu-ar fi oltean, altul ardelean ș.a.m.d.! Dar vine acum, aici – culmea, din Timișoara de unde vine și Romeo Dunca – să ne spună după ce criterii să votăm. L-am întreba doar atâta pe Grindeanu: el după ce criterii a votat în calitate de premier, noaptea ca (și cu) hoții, celebra Ordonanță 13, în 31 ianuarie 2017?
Romeo Dunca a intrat în aceste alegeri alături de Nelu Popa, un primar venit tot din mediul de afaceri și care a demonstrat în ultimii patru ani ce schimbări poate aduce un bun administrator spre binele comunității. Un primar care a spus de nenumărate ori că îl va ajuta pe Romeo Dunca la început de mandat în fruntea CJ și că are încredere deplină în caracterul și experiența managerială ale lui Romeo Dunca. Ale prietenului său care ne asigură că profitul realizat în 30 zeci de ani de business a fost investit aici, în județul Caraș-Severin! Și iată care este replica lui Hurduzeu! Îl ascunde o lună pe Mocioalcă și pozează în fața noastră ca fiind un om drept, născut în Caraș-Severin și care cunoaște problemele județului Caraș-Severin! De cunoscut, le cunoaștem toți, dar dintre noi toți, doar Hurduzeu a avut timp de patru ani șansa și pârghiile să le rezolve. Și ne-am lămurit cum le-a rezolvat! Cât privește cinstea și corectitudinea lui Hurduzeu, nu trebuie decât să ni-l amintim pe Mocioalcă și ne dăm seama cu ce fel de om drept avem de-a face.
Un subiect asupra căruia vom reveni, pentru că (se) merită. Până atunci, iată părerea despre Mocioalcă a unui pesedist, Nelu Zaberca, până nu demult președinte al organizației locale din Moldova Nouă a PSD. Opinie postată pe Facebook în urmă cu doar câteva zile. „Să nu mai aud de Mocioalcă ăsta. Mocioalcă are Pro România, Mocioalcă conduce PSD-ul prin «copilul lui», Hurduzeu, Mocioalcă a împărțit județul cu Vela, Mocioalcă a pus candidat la Caransebeș să-l încurce pe Felix, Mocioalcă își face hotel la Văliug, Mocioalcă are toată «presa» din Caraș, Mocioalcă îl ține pe Dragomir de la finanțe, Mocioalcă, Mocioalcă și iarăși Mocioalcă pe oriunde mă văd cu cineva. Dar… nu aud nici un «lucru» bun, doar nemernicii. Mai dă-l în mm de venetic, credeți că nu-i ajung 5 mandate lu nemernicul ăsta? Îmi vine să țip zilnic: Mai bine «echipajul» Popa-Dunca decât Mocioalcă-Hurduzeu. Dar… mă opresc (din păcate) am fost PSD de 20 de ani. Ajunge, opriți Terra, vreau să cobor!”.