Ioan Popa, despre noua coaliție de guvernare: „Eu sunt rezervat că va dura și că va funcționa”

 

Primarul Reșiței, Ioan Popa, care este și prim-vicepreședinte PNL Caraș-Severin, spune că nu are mari așteptări de la noul Guvern instalat ieri la Palatul Victoria, așa cum nu a avut nici de la precedentul, în care liberalii au deținut majoritatea portofoliilor.

 

Primarul Ioan Popa a fost prezent, ieri, la ședința Consiliului Județean Caraș-Severin și, deși a asistat doar la o parte a dezbaterilor, a fost suficient pentru a constata că noua alianță creată la nivel național între PNL și PSD nu există la nivelul acestui for. „La Consiliul Județean, din păcate, am retrăit primele luni de mandat de la Primăria Reșița din 2016. Acolo sunt lupte de orgolii mai mult decât lupte de idei, așa le simt eu. Sper să aibă la un moment dat înțelepciunea să treacă peste partizanatele acestea, mai cu seamă că tocmai am făcut o alianță, din câte știu eu. La nivel național se pare că USL 2 este în funcție deja și mi s-a părut și din punctul acesta de vedere puțin deplasată această luptă în interioriul Consiliului Județean”, a constatat edilul Reșiței.

 

În ceea ce privește șansele ca noua coaliție de guvernare PNL-PSD-UDMR să funcționeze, Ioan Popa s-a declarat rezervat: „Am spus-o și când Partidul Național Liberal a intrat la guvernare acum un an de zile, când toată lumea mă bătea pe umăr și îmi spunea că au venit ai mei la guvernare. Am spus că eu am un optimism rezervat. Eu am trăit patru ani cu un Guvern ostil, cu un Guvern PSD, 2016-2020, și am avut rezultate. Nu ne-am bazat pe ei, ne-am bazat mai mult pe noi și cred că, atunci când vrei să construiești lucruri, trebuie să te bazezi în primul rând pe tine. Eu sunt rezervat că va dura și că va funcționa această coaliție”.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite