Ioan Popa și Romeo Dunca au oferit detalii despre noul spital județean care va fi construit la Reșița: cât costă, unde va fi amplasat și ce structură va avea

 

Intenția președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, de a renunța la proiectele de eficientizare energetică a celor trei staționare ale Spitalului Județean de Urgență și de a construi, în parteneriat cu Primăria Reșița, un spital nou este susținută și de președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.    

 

Despre necesitatea construirii unui spital județean nou la Reșița a vorbit, pentru prima dată, edilul municipiului, Ioan Popa, în decembrie 2020, după apariția în spațiul public a imaginilor cu condițiile inumane din incinta Staționarului 3. În cele aproximativ șase luni care au trecut de atunci, au fost făcut pași importanți pentru implementarea proiectului, stadiul în care se află acesta fiind prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, primarul Reșiței, Ioan Popa, și președintele PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela.

 

„Suntem, pot să spun, într-un stadiu foarte avansat, în sensul că am identificat terenul. Primăria ne-a pus la dispoziție terenul și este un foarte mare avantaj să începem cu un pas așa mare. Avem terenul, nu mai este cazul să cumpărăm sau să expropriem, și putem spune că suprafața de teren pe care va fi construit spitalul există în patrimoniul primăriei”, a declarat Romeo Dunca. Este vorba despre un teren situat în spatele Parcului de Locomotive din Triaj, în apropierea zonei în care se va construi mall-ul, pe care Primăria Reșița l-a achiziționat, în anii trecuți, de la TMK.

 

Pentru construirea noului spital, Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița au încheiat un protocol de colaborare și, potrivit edilului Ioan Popa, în maximum șase luni va fi lansat studiul de fezabilitate: „Nu suntem în faze aiuristice cu acest proiect, nu suntem visători sau fanteziști. S-a declanșat un protocol între Consiliul Județean și primărie, în care suntem parteneri. S-a declanșat licitația pentru masterplan și studiul de prefezabilitate, urmând ca în trei-patru luni să avem datele de la masterplan și undeva în decembrie – ianuarie, să lansăm studiul de fezabilitate”.

 

Referitor la capacitatea noului spital, edilul Ioan Popa a precizat că acesta va avea mai puține paturi decât actualul: „Cele trei staționare însumează 850 de paturi. Ceea ce am propus noi Ministerului Sănătății este să facem un spital modern, cu 500-550 de paturi, pentru că populația este în scădere iar cazuistica s-a modificat mult în ultimii ani și pentru intervenții ușoare nu mai stai în spital o săptămână. Ministerul Sănătății urmărește optimizare, eficiență și bani cheltuiți inteligent. Nu mai facem capacități hoteliere, ci facem intervenții inteligente care necesită timpi foarte scurți de recuperare”.

 

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 150.000.000 de euro, cu o contribuție din partea beneficiarului de numai 2%. Finanțarea ar urma să fie asigurată fie prin PNRR, fie prin alte programe de care dispune Ministerul Sănătății. „Discuțiile pe care le-am avut cu ministrul Sănătății și cu prim-ministrul Florin Cîțu au fost în felul următor: cine vine primul, primește banii. Pandemia a fost o lecție pentru noi toți și focusul, inclusiv pe PNRR, este pe Sănătate. Dacă suntem rapizi și ne mișcăm inteligent, vom putea să accesăm fondurile ca să realizăm spitalul. Momentan, suntem în cărți în PNRR, dar Ministerul Sănătății are și alte surse de finanțare pentru acest gen de obiective”, a declarat primarul Ioan Popa.

 

Renunțarea la proiectele păguboase inițiate de fosta administrație județeană – de reabilitare energetică a celor trei staționare vechi ale Spitalului Județean de Urgență – și ridicarea de la zero a unei noi unități medicale este, și în opinia președintelui PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, singura soluție viabilă. „Acel proiect (reabilitarea staționarelor, n.r) sărăcea tot județul. Ca să faceți o comparație: Consiliul Județean a împărțit la cele 77 de primării 28.000.000 de lei, adică mai puțin decât s-ar băga în cele trei staționare (35.000.000 de lei, n.r). Pentru drumuri, la Consiliul Județean s-au primit 4.000.000 de lei, adică de vreo nouă ori mai puțin decât s-ar băga într-o gaură neagră. Și asta în condițiile în care ai un primar gospodar la Reșița care, la fel ca mine, îl susține pe Romeo Dunca să facă față moștenirii catastrofale pe care a găsit-o în Consiliul Județean și oferă teren din domeniul privat al Reșiței pentru un spital județean. Și, prin priceperea președintelui, a primarului reședinței de județ, cu susținerea ADR Vest, putem face un spital județean nou, în care efortul financiar al Consiliului Județean să fie de doar 2%. Investim în ceva nou, util, cu circuite moderne. Dacă vor un spital nou, curat, igienizat, ce fac rău Nelu Popa și Romeo Dunca? Aveți încredere în cei doi manageri de lângă mine (Ioan Popa și Romeo Dunca, n.r.). Nu au reușit în viață sau în profesie că au fost neinspirați, că nu au fost pricepuți, pe când alții care critică am văzut ce afaceri catastrofale pentru Caraș-Severin au făcut”, a declarat Marcel Vela.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite