Mai mult de jumătate dintre proiectele care vor finanțate anul viitor din fondul RO Bike Valley destinat încurajării mersului pe bicicletă, educației și inovației aparțin unor organizații și grupuri de inițiativă din Caraș-Severin.
Au fost anunțați câștigătorii apelului de proiecte pentru ediția RO Bike Valley 2023 – 2024, implementată de Fundația Comunitară Timișoara alături de Fundația Comunitară Banatul Montan și susținută de Decathlon România. În finală au intrat 26 de proiecte care au în centrul atenției bicicleta – 13 din Caraș-Severin, 11 din Timiș, unul din Arad și unul online. 18 dintre acestea au fost declarate câștigătoare, cele mai multe fiind din Caraș-Severin.
„Ne bucurăm să vedem echipe noi printre câștigători, dar și echipe din ediția de anul acesta, care și-au dorit să revină și să continue intervențiile de promovare a mersului pe bicicletă în comunitățile lor. Cele 18 echipe câștigătoare și-au planificat peste o sută de activități pentru anul 2024”, au transmis reprezentanții Fundației Comunitare Timișoara.
11 din cele 13 proiecte propuse de organizații și grupuri de inițiativă din Caraș-Severin au obținut finanțare din fondul RO Bike Valley. Este vorba despre cinci proiecte depuse de grupuri de inițiativă (GI): Lănțuind prin Caransebeș, ediția a II-a – GI Magic Bike; Inițiere în ciclism montan pe Valea Bistrei – GI MTB Oțelu Roșu; Descoperă fauna și flora Beiului pe bicicletă – GI Legendele Beiului; Tour de Caransebeș – GI Logabike și Biciclim și învățăm – GI Împreună creștem mari. Alte patru proiecte au fost depuse de asociații: KH pedalează – Asociația Ajutorul Copiilor pentru viață Caransebeș; Fabrica de bicicliști 2024 – Asociația Club Sportiv BA; Reșița Mountain Bike Race, ediția a II-a – Asociația Bike Attack Reșița și „Hai afară – bike playground” by Scorilo Sky Race – Asociația Sportivă Montană Banat. Iar două proiecte au fost depuse de unități de învățământ din județ: Eco-trasee montane ediția a III-a – Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa și RUN BIKE Slatina-Timiș – Școala Gimnazială Slatina-Timiș.

Din județul Timiș au fost declarate câștigătoare șase proiecte, depuse de Asociația Kiwanis Club Timișoara – Cheile Nerei Mountain Bike & Trail Run Race; Asociația Casa Buna Mică – Bici Autentic: Promovarea mersului pe bicicletă; Școala Primară Primii Pași – Îmi salvez planeta, merg cu bicicleta, ediția a II-a; Școala Gimnazială Nr. 21 „Vicențiu Babel” Timișoara – 21… START, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” Recaș – Fun Pedals și de Școala Nr. 20 Timișoara – Mini-Bike Ciarda Roșie. Iar din Arad a fost declarat câștigător proiectul Asociației Club Sportiv Competition – MTB Trophy, ediția a V-a, singurul înscris în competiție din acest județ.
Pe lângă aceste proiecte, vor fi finanțate în continuare și evenimentele sportive susținute an de an prin Fondul RO Bike Valley: Căsoaia bike, run & fun; Ziridava Road Race; Junior Maraton Timișoara; Lunca Timișului CX; Lunca Timișului Trophy; Gugulan MTB & RUN Caransebeș; Wolf’s Run și Timotion – Timișoara se mișcă.
Sursă foto: Bike Attack Reșița/ AlerGând la pădure









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)