Suntem prezenți și pe

Divertisment

La Zoo Reșița locul de joacă a prins culoare și viață grație unor tineri voluntari din oraș

Publicat cu

pe

Modernizată pe fonduri europene cu câțiva ani în urmă, Grădina Zoologică ”prof. Ion Crișan” din Reșița a câștigat foarte mult spațiu, astfel încât animalele de aici să nu fie expuse în condiții de stres și, tot atunci, au apărut o parcare și un loc de joacă, chiar la intrarea în parcul zoologic.

Dar, cum anii trec, peste mobilierul din locul de joacă au trecut mult ploi și a fost ars de soare, așa că era nevoie de o intervenție serioasă pentru reabilitare.

Gestul a venit de la un grup de tineri inimoși de la Colegiul Național “Traian Lalescu” din Reșița, membri ai Centrului de tineret “Mesagerii Unității”, coordonați de către profesorii Nicolae Chiosa și Ovidiu Bădescu.

De admirat este că cei doi profesori n-au stat ”cu mapa” ci s-au pierdut printre tineri, cu pensule și cutii de vopsea, astfel că au dat, cu toții, culoare locului de joacă de la Grădina Zoologică “Ioan Crișan”.

Primăria Reșița le-a pus la dispoziție materialele necesare pentru recondiționarea locului de joacă. Tinerii au fost ajutați în demersul lor de angajații grădinii zoologice, de reprezentantul Primăriei, Mădălina Rădoi și de consilierul local Mădălina Chiosa.

Un gest similar l-au făcut și voluntarii de la Centrul de tineret Moniom care, cu același ajutor al Mădălinei Rădoi, au vopsit și reabilitat locul de joacă din cartierul-sat al Reșiței, Moniom.

Divertisment

Caravana Iepurașului ajunge și în Măureni!

Publicat cu

pe

După succesul avut la Reșița, Moldova Nouă și Oravița, trupa de actori ai Teatrului DA și voluntarii Asociației Nevo Parudimos sunt așteptați să vină cu Caravana Iepurașului și în comuna Măureni.

Invitația a fost lansată de primarul comunei, Brian Filimon, cel care vrea să întregească și pentru copiii din Măureni și Șoșdea bucuria sărbătorilor pascale. Spectacolul stradal va avea loc chiar în prima zi de Paște, în Duminică Mare.

„Dragi copii!
Mâine (astăzi, n.r.), 19.04.2020, începând cu ora 15.00, vom avea ca musafiri în comuna noastră pe îndrăgitele personaje din desenele animate, care vin însoțite de mult-iubitul iepuraș. Ele vor străbate toate străzile din Măureni și Șoșdea într-un car alegoric. Voi, dragi copii, sunteți invitați să participați la această paradă și să vă bucurați de prezența acestora, respectând regulile cunoscute în această perioadă, astfel încât vă rugăm ca fiecare dintre dumneavoastră să stați în fața locuințelor sau la ferestrele locuințelor dumneavoastră și să vă bucurați de frumosul spectacol oferit din suflet, drept mulțumire pentru toți cei care respectă normele de protecție impuse în această grea perioadă.
Haideți, cu mic, cu mare, să aplaudăm, să râdem și să dansăm alături de ei!”,

este invitația la bunădispoziție adresată de Brian Filimon puștilor ce se vor afla în prima zi de Paști în comuna Măureni.

După ce a adus bucurie în Săptămâna Mare copiilor din Reșița (joi), Moldova Nouă (vineri, foto), Oravița (sâmbătă), Caravana Iepurașului condusă de actorul și directorul de teatru Dan Mirea va ajunge, așadar, în Duminica Mare la Măureni și apoi în orașul Oțelu Roșu, la invitația primarilor din aceste localități.

Continuați lectură

Divertisment

Caravana Iepurașului, spectacol la scenă deschisă pentru copiii izolați în case!

Publicat cu

pe

„Totul va fi bine” este mesajul transmis copiilor de Caravana Iepurașului, un spectacol stradal realizat de actorii Teatrului DA, în parteneriat cu Primăria Reșița și sprijiniți de voluntarii Asociației Nevo Parudimos. Spectacolul de azi de la Reșița va fi reeditat zilele următoare la Moldova Nouă, Oravița și Oțelu Roșu.

Inspirat de un spectacol asemănător desfășurat la Zürich, în Elveția, Dan Mirea, directorul Teatrului privat DA, spune că a gândit să îl realizeze și la Reșița. „Înțeleg perfect cât de greu trebuie să le fie copiilor să stea numai în case, mai ales că nici târgul de Paște nu va mai avea loc. Tocmai de aceea, chiar dacă suntem departe fizic de ei, le suntem alături sufletește mai mult ca niciodată”, transmite omul cu ideea, sufletistul Dan Mirea, care ne-a dezvăluit că această inedită caravană va avea, deloc întâmplător, și două opriri: la Spitalul Județean de Urgență Reșița și la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin.

Primăria Municipiului Reșița, la rândul ei, a scris o epistolă-invitație pentru copiii din oraș care vor avea șansa de a asista la acest spectacol stradal.

„DRAGI PĂRINȚI ȘI COPII! Avem o provocare pentru voi!

În mod normal, în această perioadă am fi organizat Târgul de Paște și multe jocuri frumoase pentru voi, dar, pentru că situația actuală nu ne permite acest lucru, împreună cu prietenii noștri de la Teatrul DA și Asociația Nevo Parudimos ne adaptăm… și vă pregătim o surpriză🎁!
Dacă ați fost cuminți, să nu vă faceți griji, Iepurașul vine și anul acesta. Și nu vine singur, ci cu prietenii lui, cu toții echipați cu mănuși și mască de protecție. Aceștia se vor plimba joi, 16 aprilie, începând cu ora 15:00, prin tot orașul. Își doresc foarte mult să vă salute, să vă distrați împreună și să vă spună că #totulvafibine!

Ce trebuie să faceți voi

Iesiți la geamuri sau pe balcon având un accesoriu colorat la voi. Poate fi o eșarfă, o batistă, o șapcă sau orice alt element vestimentar! Salutați-i pe prietenii noștri, dansați și cântați cu ei! Dar, nu uitați! Evitați să ieșiți din casă până nu veți putea face asta în condiții de siguranță!”, este mesajul transmis de Primăria Reșița, în preambulul acestui inedit spectacol pentru copii.

Caravana Iepurașului va ajunge zilele acestea și în orașele Moldova Nouă (vineri, 17 aprilie, de la ora 15.00), Oravița (sâmbătă, ora 10.00) și Oțelu Roșu (sâmbătă, între orele 15.00 și 19.00), la invitația primarilor din aceste localități.

Acesta este un prim spectacol altfel pentru copii. Teatrul DA mulțumește domnului primar Popa pentru că datorită acceptului său noi am pornit acțiunea asta. Și, făcându-se la Reșița, au văzut și alte primării și ne-au invitat. Mulțumesc, totodată, și voluntarilor internaționali din 12 țări care activează la Nevo Parudimos, care vor fi alături de actorii Teatrului Da personajele de poveste”, a mai declarat Dan Mirea.

 

Continuați lectură

Divertisment

Hai la teatru… online! Începând din seara asta!

Publicat cu

pe

Începând din această seară, sunteți invitați la TEATRU ONLINE! Sau la „teatru… de acasă”, cum spun în invitație actorii Teatrului Național din Timișoara.

„Începând de azi vă dăm întâlnire la dumneavoastră acasă! De astăzi, 25 martie, vă invităm să transformați fotoliul în scaun de spectator în fiecare miercuri, vineri și duminică de la ora 20.00”, este invitația lansată de Teatrul Național din Timișoara.

Toate spectacolele vor fi disponibile pe canalul  YouTube al Teatrului Național din Timișoara din 25 martie, ora 20.00, până vineri, 1 mai 2020. Spectacolele pot fi accesate de pe site-ul www.tntimisoara.com , precum și de pe conturile de Facebook, Instagram și Twittter ale Teatrului Național din Timișoara.

Seria online „Întâlniri la voi acasă” va începe cu unul dintre cele mai atrăgătoare titluri din repertoriul Teatrului Național, SUNT O BABĂ COMUNISTĂ, pe un scenariu de Călin Ciobotari, după romanul lui Dan Lungu. Alături de cei doi protagoniști interpretați de  Claudia Ieremia și Ion Rizea, din distribuție fac parte Matei Chioariu, Roberta Popa, Doru Iosif, Călin Stanciu jr., Alecu Reus, Cristian Szekeres, Ana Maria Cojocaru, Iuliana Crăescu, Romeo Ioan, Ionuț Iova, Raul Lăzărescu, Răzvan Ciocoi și Marin Lupanciuc. Regia artistică este semnată de Antonella Cornici, scenografia – de Inocențiu Ieremia, coregrafia – de Victoria Bucun. Conceptul video, de Andrei Cozlac, iar cel sonor, de Sebastian Hamburger.

TNTm ne oferă azi înregistrarea premierei spectacolului din 3 noiembrie 2019, evenimentul care a deschis FEST – FDR2019. La finalul spectacolului, puteți urmări și discuția dintre creatorii spectacolului, inclusiv autorul, și publicul din seara respectivă.

Sursă foto: Adrian Pîclișan / TNTm

Continuați lectură

Cele mai citite