Laboratoarele Facultății de Inginerie din Reșița sunt modernizate în cadrul celui mai mare proiect de digitalizare al unei universități finanțat prin PNRR

 

DIGIHUBB – „Digitalizare UBB: Dotarea cu infrastructură digitală în scop didactic și de cercetare” – este proiectul care va aduce la Reșița o parte din finanțarea de peste 13.000.000 de euro obținută de Universitatea Babeș-Bolyai din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

DIGIHUBB – „Digitalizare UBB: Dotarea cu infrastructură digitală în scop didactic și de cercetare” este cel mai mare proiect de digitalizare al unei universități din România finanțat prin PNRR. Proiectul este implementat de Universitatea Babeș-Bolyai și vizează și Facultatea de Inginerie din cadrul Centrului Universitar de la Reșița, care face parte din Școala de inginerie și tehnologie a UBB – una din cele șase școli academice/de știință în care este organizată UBB. De altfel, amplul proces de modernizare a laboratoarelor Facultății de Inginerie a demarat deja, au anunțat reprezentanții Centrului Universitar UBB Reșița.

 

Proiectul are o valoare totală de peste 13.000.000 de euro (64.349.589 lei, din care suma eligibilă se ridică la 50.755.957 lei) și cuprinde dezvoltarea a 15 laboratoare dedicate modernizării/digitalizării unor programe educaționale din aceste școli academice/de știință ale UBB. Cele 15 laboratoare se vor integra în Centrele de tip hub integrativ dedicate Școlilor academice/de știință din UBB printr-un alt proiect de peste 1.000.000 de euro aflat în derulare. „Mă bucură această oportunitate oferită comunității academice a UBB prin PNRR. Vine la timp, în contextul transformărilor profunde prin care trece universitatea. UBB încearcă să îmbunătățească prin forțe proprii acest demers fundamental pentru o universitate modernă, iar ca semn de seriozitate universitatea noastră va aduce în acest proiect aproximativ 10.000.00 de lei din surse proprii”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David. La rândul său, prorectorul UBB pentru finanțare, digitalizare și relația cu studenții, prof. univ. dr. Dan Lazăr, managerul proiectului, a precizat că „este o șansă foarte bună pentru universitate, care vine în acord cu strategia UBB de digitalizare și alte proiecte deja demarate în acest sens, astfel încât în următorii trei ani va trebui să lucrăm eficient – așa cum s-a lucrat de altfel și la această aplicație de grant –, pentru a folosi la maximum această oportunitate în beneficiul comunității UBB”.

 

În total, 61 de instituții de învățământ superior au fost selectate pentru finanțare în cadrul apelului de proiecte „Granturi pentru digitalizarea universităților” din PNRR, valoarea totală a finanțării fiind de peste 200.000.000 de euro.

 

Sursă foto: Centrul Universitar UBB Reșița

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite