Lumina nopților înstelate. Nota autorului (criticat)

După ce a trecut prin furcile caudine ale criticilor întruniți în cadrul Cenaclului Literar Semenicul, cartea Lumina nopților înstelate, care din perspectiva acestora pendulează între roman și jurnal de călătorie, merge mai departe, către cititori, asumându-și toate observațiile ce se desprind din aceste analize.

Discuțiile au evidențiat câteva aspecte critice, justificate, care se desprind din imensa experiență în domeniul creației literare pe care o au criticii și autorii de carte din cadrul cenaclului.

În opinia autorului, romanul – Lumina nopților înstelate – este în primul rând o carte despre personaje și întâmplări autentice, având ca fir epic „lumina”… regăsită de la începutul povestirii până la finalul acesteia. O lumină care, uneori mai lent, alteori destul de abrupt, în funcție de oameni și de spațiu, înlocuiește întunericul din jurul personajelor… și, mai ales, din interiorul acestora. Mulțumirile, apărute deseori în carte, dar nu mai des decât este cazul, adresate celor ce și-au asumat un rol în această poveste despre solidaritate, umanitate și speranță sunt parte din lumina care, din perspectiva autorului, ar trebui să călăuzească relația dintre oameni, ele aducând valoare adăugată, mai ales în cazul unei construcții epice de acest tip.

Cât privește schematismul în care s-ar putea spune că sunt cuprinse poveștile de viață ale copiilor, și desele trimiteri la Fundația Humanitas Pro Deo, reprezintă o consecință a asumării adevărului ca element esențial al acestui plan narativ. Așa arată poveștile despre începuturile de viață ale unor copii, asupra cărora mi-am propus să îndrept privirile și gândurile cititorilor, cu speranța că, astfel, continuarea acestor povești se va derula sub binefăcătorul nimb de lumină generat de măreția și splendoarea unor posibile atitudini umane care să înlocuiască întunericul cu lumina, cea transmisă de Divinitate, prin oameni… către oameni.

„Lumina nopților înstelate” se dorește a fi o poveste complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este, sau poate fi, determinat de caracterul acestora și de întâmplările ce constituie subiectul romanului.

Este, în același timp, istoria unui drum în care încape o lume reală, formată din multe destine, întâmplări și acțiuni cu niveluri de semnificație paralele. Drumul adevărat, El Camino de Norte, reprezintă pentru autor oportunitatea unui periplu la fel de autentic prin toate zonele existenței sale, unde încearcă să găsească puncte de sprijin, sensuri și înțelesuri pentru multe din întrebările și întâmplările prezente… și viitoare. Cine sunt, ce vreau să fiu și unde sunt în raport cu ce vreau să fiu? Pot fi întrebări chinuitoare, iar drumul către răspuns merită orice efort! Pe acest drum autorul este însoțit de sinele său, care uneori este perceput ca o frână, alteori ca un factor de echilibru. Ești înger sau demon?, întreabă autorul făcându-se a uita că între alb și negru încap toate culorile curcubeului… generator de speranță. Antagonismul dintre cele două moduri de manifestare a personalității capătă uneori accente radicale, de contestare, ca și când s-ar simți nevoia unei reinventări totale a personajului, lăsând în urmă atitudini, trăiri, instincte pe care deseori ne grăbim a le considera ca fiind negative. Întâmplările de pe parcursul cărții creează însă echilibrul și armonia necesară acceptării acestora ca fiind cele două fețe ale aceleiași monede, respectiv personalitatea autorului.

Devine astfel evidentă imposibilitatea renunțării la noi înșine, ținta rămânând doar aceea a realizării unei armonii interioare care să reducă rolul sinelui fals, cel care nu hrănește altceva decât ego-ul și ne determină la consumarea vieții doar în scopul satisfacerii unor dorințe mărunte și egoiste. Întreaga carte se dorește o pledoarie în favoarea acestui tip de renunțare, care ne poate lumina sufletele, viața și societatea în care trăim.

Dincolo de toate aceste explicații, necesare sau nu, mă bucur să constat că acest volum a fost obiectul unor critici profesioniste încă din faza de manuscris, concluzia celor angajați în aceste dezbateri fiind că „Lumina nopților înstelate” este o carte „frumoasă”, care „te prinde” suficient de mult încât să nu o lași din mâini până ajungi la finalul acesteia.

Cu această speranță, îmi trimit creația, care este parte din sufletul meu, să-și dea examenul cu cititori, cei care reprezintă instanța supremă… cei dintâi și cei mai buni critici!

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite