Luminița Dolângă (USR PLUS), invitație la o dezbatere-eveniment: „Viziunea asupra educației din România – dialog între părinți”

Candidat al Alianței USR PLUS Caraș-Severin pentru Senatul României, Luminița Dolângă lansează astăzi, 24 noiembrie, de la ora 19, o serie de evenimente-dezbatere care vor avea loc live, în sistem online.

Primele două dezbateri au în vedere problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ. Luminița Dolângă îi invită pe părinții și colegii profesori din Caraș-Severin să se înscrie ca vorbitori, să pună întrebări, să ridice problemele cu care se confruntă. Astăzi, 24 noiembrie, sesiunea live va fi dedicată părinților, iar joi, 26 noiembrie, profesorilor.

„M-am confruntat cu sistemul de educație mai întâi ca părinte pentru fiicele mele, apoi ca profesor. I-am văzut lipsurile, ineficiența, ingerința politicului, neprofesionalismul în management. Am asistat la cârpirea, din 2011 și până în prezent, de peste 600 de ori a Legii educației. În ciuda acestor schimbări multiple, sistemul de învățământ nu reușește să asigure condițiile necesare pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor.

Vorbim despre viitorul copiilor noștri, despre devenirea lor ca membri adaptați unei societăți într-o schimbare accelerată, vorbim de fapt despre viitorul nostru ca nație, pentru că elevii de astăzi sunt cei în mâna cărora ne punem, de mâine, destinul ca nație.

Pe marginea programului Alianței USR PLUS în domeniul educației am vorbit în ultimul an cu părinți, cu profesori, cu societatea civilă, organizații din sfera educațională.

Lansez astăzi, împreună cu coordonatorii programului pe educație al Alianței, o serie de evenimente-dezbatere. În plină pandemie, cu presiunea inechității adâncite, îi aștept pe părinții și colegii profesori din Caraș-Severin să se înscrie ca vorbitori, să pună întrebări, să ridice problemele cu care se confruntă. Evenimentele vor avea loc live”, este mesajul transmis de Luminița Dolângă, candidat al Alianței USR PLUS pentru Senatul României.

Viziunea asupra educației din România – dialog între părinți, marți, 24 noiembrie, ora 19.

https://www.facebook.com/events/1172069029861672

Linkul de înscriere ca vorbitor-părinte în cadrul evenimentului: https://forms.gle/LqSqGHEJENRoQa4g9

Viziunea asupra educației din România – dialog între profesori, joi 26 noiembrie, ora 19.

https://www.facebook.com/events/120454323032883

Linkul de înscriere ca vorbitor-profesor în cadrul evenimentului: https://forms.gle/2b31Pcg7qKVrghMV7

#RevolutiaBuneiGuvernari

https://www.usrplus.ro/ce_ne_propunem

(P)

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available