La 7 ani de la decesul sculptorului Constantin Lucaci, o statuie dedicată memoriei marelui artist va fi amplasată lângă opera sa inaugurată cu 37 de ani în urmă – fântâna cinetică din centrul Reșiței. Statuia-monument va fi dezvelită în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea a 250 de ani de industrie la Reșița.
Primăria Reșița iniția anul trecut un concurs pentru artiștii plastici în vederea realizării unei statui dedicate memoriei sculptorului Constantin Lucaci. „Statuia care se va realiza la Reșița va avea o importanță deosebită sub aspectul semnificației. Astfel, opera de artă plastică care îl va reprezenta pe sculptorul Constantin Lucaci trebuie să aibă o valoare estetică pe care numai un concurs de creație o poate realiza. Concursul, deschis tuturor autorilor interesați, trebuie să încurajeze exprimarea creativității acestora, dar trebuie și să consacre o operă impunând prin sobrietatea discursului artistic, prin adecvarea elementelor acestuia și prin forța simbolică”, explicau anul trecut reprezentanții municipalității.
De astăzi, se știe cum va arăta statuia și cine o va realiza. Primarul Ioan Popa a anunțat că monumentul închinat maestrului Constantin Lucaci va fi realizat, conform deciziei luate de către o comisie de jurizare, de sculptorul Ștefan (Luigi) Varga, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Timişoara. „În urma analizării propunerilor venite de la sculptori din intreaga țară, în cadrul Concursului de soluții demarat de Primăria Reșița, juriul a stabilit lucrarea câștigătoare. Aceasta îl înfățișează pe Maestru așezat, contemplând opera sa, fântâna cinetică. Cheia întregului ansamblu este dialogul personajului cu apa, simbolizată și de suprafața șlefuită a granitului. Maestrul privește spre fântână, își contemplă opera și și-o asumă peste timp”, scrie primarul Popa pe pagina de Facebook Deschide Reșița.


