Maratonul vaccinării de la Reșița, un eveniment reușit. Viceprimarul Mădălina Chiosa: „Ceea ce s-a întâmplat în aceste trei zile îmi dă speranțe că în curând vom reveni la normalitate”

 

În cele trei zile în care centrul de la Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai Peia” din Reșița a funcționat non-stop s-au vaccinat aproape 900 de persoane, în condițiile în care, într-o zi obișnuită, în acest centru sunt vaccinate, în medie, 60 de persoane.

 

60 de ore de funcționare non-stop, peste 20 de cadre medicale și voluntari implicați, 895 de persoane vaccinate. Așa poate fi rezumat, în cifre, Maratonul vaccinării desfășurat sub genericul „Reșița pune umărul”, la centrul de la Școala Gimnazială „Mihai Peia”. În cadrul maratonului s-au vaccinat foarte mulți adolescenți, persoane cu vârsta între 35 și 50 de ani, dar și reșițeni stabiliți în străinătate, în țări în care accesul la vaccin este mai dificil.

 

„Maratonul din acest weekend a fost un eveniment reușit. Reșițenii au înțeles, și le mulțumesc, că este important să punem cu toții umărul pentru a reveni cât mai repede la viața normală pe care o aveam înainte de această pandemie. Doresc să le mulțumesc cadrelor medicale și voluntarilor care au depus un efort intens să lucreze non-stop în cele trei zile, dar și Instituției Prefectului și Direcției de Sănătate Publică pentru sprijinul acordat în organizarea maratonului. De asemenea, mulțumesc presei că a mediatizat intens evenimentul, foarte mulți dintre cei care s-au prezentat la vaccinare au spus că au aflat din presă despre maraton. Ceea ce s-a întâmplat în aceste trei zile, toată această implicare, îmi dă speranțe că în curând vom reveni la normalitate”, a declarat viceprimarul municipiului Reșița, Mădălina Chiosa.

 

Peste 21 de zile, în perioada 11-13 iunie, la Centrul de vaccinare de la Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai Peia” va fi organizat un nou maraton, pentru administrarea dozei de rapel.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite