Un microbuz în care se aflau zece copii din Timişoara a derapat și a intrat într-un șanț, în această dimineață, pe drumul de acces spre stațiunea Muntele Mic. A fost nevoie de intervenția jandarmilor montani pentru a scoate autovehiculul din șanț. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Cei zece copii, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, erau însoțiți de antrenorul lor și mergeau în stațiunea Muntele Mic pentru desfășurarea unui program de pregătire fizică. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, viscol și căderi masive de zăpadă, dar probabil și pe fond de neatenție a șoferului, autovehiculul cu care se deplasau aceștia a derapat de pe partea carosabilă și a alunecat în șanț. În ajutorul lor au venit jandarmii montani de pe Muntele Mic.
„După aproximativ două ore, jandarmii alături de voluntari au reușit să repună microbuzul pe partea carosabilă, însoțindu-i pe pasageri aceștia până la destinație. Niciun copil nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, Marius Săndulescu.

Sursă foto: Jandarmeria Caraș-Severin











![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)