Suntem prezenți și pe

Administrație

UPDATE. Ministerul Apărării vrea angajament guvernamental de 36 de milioane de lei pentru „fantomele” din Herculane!

Publicat cu

în

Ministerul Apărării Naționale are pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi, de la ora 20, reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Lucrări de consolidare şi reabilitare la Sanatoriul Medical Militar «Regele Ferdinand I – Hotel» din cazarma 3465 Herculane”, o clădire-fantomă din stațiune în care ministerul plănuiește să facă un sanatoriu medical militar.

Inițiativa a aparținut lui Mihai Fifor, pe vremea când conducea Ministerul Apărării Naționale, dar apoi a fost abandonată tot în guvernarea PSD, se pare de către Guvernul Dăncilă. Executivul liberal a decis repunerea investiției pe tapet și reabilitarea clădirii monument istoric din Piața Hercules a stațiunii. Investiția se ridică la 36,4 milioane de lei, din care mai sunt de investit 35,9 milioane de lei pe care ministerul a programat să-i aloce într-un interval de 3 ani, începând cu 2020. Astfel, în primul an se vor aloca pentru lucrările de reabilitare 12 milioane de lei, în 2021 – aceeași sumă, iar în 2023 urmează să se aloce din fondurile ministerului 11,9 milioane de lei.

Imobilul este compus din: hotel – clădire cu regim de înălţime subsol, parter, mezanin, două etaje şi mansardă, cu o suprafaţă construită de 1.090,20 mp, o centrală termică – clădire cu regim de înălţime parter cu suprafaţă construită de 153 mp și suprafața de teren de 1.586 mp.

Deoarece clădirile sunt într-o stare avansată de degradare, prin proiectul de investiție se propune asigurarea funcțiunilor pentru activitățile și serviciile de sanatoriu medical, pentru refacerea capacității de muncă a personalului Ministerului Apărării Naționale și a familiilor acestora și pentru creșterea calității vieții pentru pensionari, veterani etc., precum și punerea în valoare a clădirii declarată monument istoric. De asemenea, lucrările propuse influențează pozitiv zona din punct de vedere ambiental, turistic și social.

Clădirea studiată este monument de arhitectură, înscris menţionat de Lista Monumentelor Istorice la poziţia 442, cod CS-II-m-B-11009, cu denumirea – Fostă Ospătăria cea mare, apoi Hotel „Arhiducele Franz Josef”, Pavilion 6, Hotel Dacia, a fost edificată între anii 1812 – 1824, suferind modificări radicale în anul 1906. Începând cu anul 1880 și până în anul 1960, imobilul a fost deţinut în proprietate de către Ministerul Apărării Naţionale, având destinaţia de sanatoriu militar. După această dată, clădirea a fost deţinută de către Societatea Comercială „Hercules” S. A. Începând cu anul 1990, acest imobil nu a mai fost utilizat. Este proprietatea privată a Ministerului Apărării Naţionale, în baza Sentinţei civile nr. 932/1999 a Tribunalului Caraş-Severin, rămasă definitivă şi irevocabilă. Imobilul a intrat efectiv în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale în anul 2004.

Clădirea este încadrată în clasa de risc seismic RsII (pe o scară cu patru trepte de risc, din care clasa RsI presupune riscul maxim de prăbușire), corespunzând construcțiilor care, în cazul seismului de proiectare, pot prezenta degradări structurale care afectează semnificativ siguranţa structurală și la care degradările nestructurale pot fi importante.

„În urma controalelor efectuate de către Inspectoratul de Stat în Construcţii – Inspectoratul Judeţean în Construcţii Caraş–Severin cu referire la modul de îndeplinire a obligaţiilor ce revin Ministerului Apărării Naţionale în calitate de proprietar, administrator şi utilizator al pavilionului (monument istoric) privind urmărirea comportării în timp şi executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii la această construcţie, s-a recomandat să se demareze şi să se respecte prevederile legale privind lucrările de reparare, consolidare, protejare, restaurare şi conservare ale acestei construcţii. Cazarma beneficiază de alimentare cu energie electrică, energie termică, gaze naturale, canalizare şi apă de consum, necesare funcţionării în condiţii normale. Acestea sunt asigurate prin contracte cu furnizorii de utilități din zonă”, arată Ministerul Apărării în nota de fundamentare a proiectului.

UPDATE

Proiectul de hotărâre, amintit de premierul Ludovic Orban la începutul ședinței, a fost adoptat de Guvern în forma propusă.

Facebook Comments

Cele mai citite