Un accident de circulație ce a avut loc ieri în județul Argeș, soldat cu moartea a două persoane, a dat naștere la speculații privindu-l pe ministrul de Interne Marcel Vela. Presupusa legătură a acestuia cu accidentul este fostul ministru Daniel Chițoiu, șofer în cazul de față, naș de cununie al fiicei lui Marcel Vela în urmă cu 7 ani.
„În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul (Logan, n.r.) condus de un bărbat de 82 de ani, din Pitești, care se deplasa pe direcția Pitești -Rm.Vâlcea, și un autoturism (Audi, n.r.) condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani (Daniel Chițoiu, n.r.), din București. În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat decesul bărbatului de 82 de ani și rănirea gravă a pasagerei dreapta față din același autoturism”, precizau ieri reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș, cu puțin timp înaintea anunțării decesului, la spital, a femeii care stătuse în Logan pe scaunul din dreapta soțului aflat la volan în momentul impactului. Tot atunci, polițiștii aveau grijă să transpire către Digi 24 așa-zisa informație că pensionarului „i s-ar fi făcut rău la volan și a pătruns pe contrasens”, după cum scrie Libertatea.
Astăzi, însă, după ce a devenit virală o filmare realizată la locul accidentului cu un martor care se afla în momentul accidentului chiar în spatele mașinii conduse de Chițoiu, Poliția și-a revizuit concluziile trase ieri. În filmulețul publicat de G4Media, șoferul care se afla în mașina din spatele autoturismului Audi spune că fostul ministru a intrat pe contrasens și a lovit Loganul care circula regulamentar. „N-a intrat în nicio depășire, nu era nimic în față. A părăsit banda și a intrat pe cealaltă bandă. Loganul venea normal de la Pitești”, a declarat respectivul martor. De această declarație se pare că a ținut cont în cele din urmă și Poliția, care a anunțat azi că șoferul Chițoiu este cel care a intrat pe contrasens, neregulamentar.
Marcel Vela: „Am dovedit că sunt un ministru normal. Nu fac nicio intervenție pentru nimeni”
În mai multe ziare centrale a apărut imediat speculația că Poliția va avea grijă ca Daniel Chițoiu să iasă din anchetă basma curată, ținându-se cont de relația de rudenie dintre acesta și Marcel Vela. Ministrul de Interne a infirmat azi, la Antena 3, o potențială implicarea a sa în ancheta derulată pentru stabilirea circumstanțelor accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu.
„Într-adevăr, domnul Daniel Chițoiu a cununat-o pe fiica mea în anul 2012, când eram colegi în PNL. După care, drumurile noastre politice s-au despărțit. Eu am rămas în PNL, domnia sa a mers spre ALDE, ca să clarificăm colegialitatea politică. Eu sunt ministru de aproape două luni și am dovedit că sunt un ministru normal. Nu știu ce intervenții au făcut alți miniștri în cazuri de asemenea natură, eu vă spun că nu fac nicio intervenție pentru nimeni, absolut nimeni din trei motive: De moralitate și corectitudine. Nu se face așa ceva. Dacă vrei să fii ministru normal, nu faci așa ceva și nici nu este corect. Juridic: Motivul juridic ține de faptul că acest dosar este instrumentat de un procuror. Motiv tehnic: Este imposibil ca un ministru să intervină la specialiștii tehnici care fac expertiza”, a declarat astăzi ministrul Marcel Vela.
CTP: „Chițoiu nu va face vreo zi de pușcărie pentru omor”
Pe de altă parte, azi, la Digi 24, au fost mediatizate excesiv declarațiile liderului Sindicatului Agenților de Poliție, Iulian Surugiu, și ale unui cunoscut fost pilot de curse, Titi Aur. Surugiu a spus că este posibil ca șoferului Chițoiu să i se fi făcut rău la volan și astfel a ajuns pe contrasens. Iar Titi Aur, după ce a recunoscut vinovăția lui Chițoiu, a afirmat că vinovat este și pensionarul din Logan, pentru că nu a avut reacții specifice conducerii defensive! „Unul greșește legal, domnul ministru, că a intrat un pic (de unde a scos-o cu picul ăsta?, n.r.) pe contrasens, celălalt greșește că nu a reacționat defensiv”, este declarația năucitoare a lui Titi Aur, acest „filozof juridic” al pilotajului pe patru roți.
Concluzia a tras-o cu amărăciune jurnalistul Cristian Tudor Popescu: „Chițoiu, fost ministru, nu va face vreo zi de pușcărie pentru omor. În ciuda declarațiilor martorilor, se va ajunge probabil la concluzia că vitezomanul de 82 de ani s-a năpustit pe contrasens cu sălbăticia specifică vârstei sale”. Să sperăm că nu va fi așa și că vinovatul va plăti… măcar cu câteva zile de libertate!