Ministrul Mediului crește zestrea oficială de păduri virgine a județului Caraș-Severin!

Situat pe primul loc din țară la capitolul păduri virgine și cvasivirgine (cu 26% din total), județul Caraș-Severin își mărește zestrea la acest capitol: la patrimoniul pădurilor cu pricina se vor mai adăuga 6.000 de hectare.

Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, aflat astăzi într-o vizită de lucru în pădurea virgină Muntele Roșu din județul Prahova. Cu această ocazie, ministrul a anunțat dublarea suprafețelor de păduri virgine din România. „De astăzi, 40.000 hectare de noi păduri virgine și cvasivirgine din România se află sub protecție strictă. Când am preluat mandatul, Catalogul Pădurilor Virgine avea incluse circa 28.000 de hectare. Am spus de atunci că România are mult mai multe suprafețe de atât, și astfel mi-am asumat că o să dublez suprafețele pădurilor virgine și cvasivirgine puse sub protecție, până la finalul mandatului meu. Astăzi vă anunț că am reușit mult mai devreme ceea ce mi-am propus și cu o suprafață mult mai mare decât am estimat inițial! Avem pregătită licitația pentru studiile a 39.865 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

În prezent, cele mai multe păduri virgine și cvasivirgine din România se află în județele Caraș-Severin (26%), Hunedoara (14.7%), Maramureș (9.6%), Brașov (8.3%), Prahova (7.8%).

După realizarea tuturor studiilor și includerea pădurilor în catalog, în aceste județe, dar și în celelalte, suprafețele pădurilor virgine vor crește cu aproape 6.000 de ha în Caraș-Severin, 9.400 ha în Gorj, 4.800 ha în Hunedoara, 4.200 ha în Brașov, 4.100 ha în Argeș și cu 800 ha Prahova.

Vreau să mulțumesc silviculturii românești pentru că, spre deosebire de alte state, a reușit să păstreze intacte zeci de mii de hectare de pădure. De asemenea, îi invit pe toți experții din țară să participe la licitația pe care o demarăm: așteptăm toate universitățile de prestigiu din țară, institutele de cercetare, dar și Organizațiile Non-Guvernamentale, inclusiv pe acelea care vorbesc despre pădurile virgine și nu au reușit încă să facă studii elaborate nici măcar pentru un hectar de pădure virgină sau cvasivirgină”, a încheiat ministrul Costel Alexe.

Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine a apărut în 2016 și este instrumentul prin care aceste păduri virgine, identificate în teren, au fost puse sub protecție strictă. Față de anul 2016, când doar 10 județe aveau identificate și incluse în catalog păduri virgine, după finalizarea studiilor, numărul județelor va ajunge la 19. Printre județele noi în care au fost găsite păduri virgine se numără: Harghita, Bistrița, Alba, Arad.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available