Mirel Pascu, primarul ales al Bocșei: „A venit timpul ca orașul să se dezvolte, iar cetățenii să aibă un cuvânt decisiv în dezvoltarea acestuia” [VIDEO]

 

Mirel Pascu, candidatul PSD la alegerile parțiale din 27 iunie, a fost ales primar al orașului Bocșa. Acesta a mai avut un mandat de primar între anii 2008-2012, iar de câteva luni deținea funcția de viceprimar.

 

Alegerile parțiale pentru funcția de primar al orașului Bocșa au fost câștigate de candidatul PSD, Mirel Pascu. Acesta s-a distanțat la câteva sute de voturi de fostul său contracandidat Eugen Cismăneanțu, cel care a pierdut alegerile la termen din 2020.

 

„Voi rămâne un primar al tuturor bocșenilor, a venit timpul ca orașul Bocșa să se dezvolte, iar cetățenii să aibă un cuvânt decisiv în dezvoltarea acestuia. Le mulțumesc tuturor pentru ajutor și pentru că au ieșit la vot”, a spus Mirel Pascu.

 

Alegerile locale parțiale pentru funcția de primar al orașului Bocșa s-au desfășurat fără incidente deosebite în ceea ce privește asigurarea ordinii publice. Pe parcursul acestei zile, polițiștii și jandarmii cărășeni au verificat și au gestionat cu celeritate toate sesizările privind evenimentele electorale.

 

„Personalul MAI din județul Caraș-Severin rămâne în dispozitiv pentru a verifica, în continuare, toate sesizările primite și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de votare, până la încheierea votării, dar și după acest moment, pentru asigurarea securității transportului materialelor rezultate în urma procesului de votare și a dosarelor întocmite de birourile electorale, către biroul electoral de circumscripție”, transmite IPJ Caraș-Severin.

 

Prezența la urne a fost de 36,8%, iar numărul voturilor valabil exprimate: 5.380. Potrivit BEC, opțiunile alegătorilor din Bocșa au fost următoarele: Mirel Patriciu Pascu (PSD) – 2.263 de voturi; Eugen Cismăneanțu (independent) – 1.854; Sorin Perian (PNL) – 982; Alexandru Tălpeanu (AUR) – 206, Eugen Bocșean (independent) – 75.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite