Miroslav Tașcu-Stavre, candidat USR PLUS pentru Camera Deputaților: „Caraș-Severinul poate deveni o Elveție a României, totul depinde de voința noastră”

ADVERTORIAL. Dacă ar trebui să aleg un singur cuvânt care mă definește, aș spune fără ezitare civismul. Sunt profesor universitar și predau cursuri din aria științelor politice, a studiilor europene și a relațiilor internaționale.

Sunt doctor în științe politice și studiez de peste 20 de ani domenii precum tranziția și democratizarea în regimurile post-comuniste. Experiența mea academică cuprinde colaborări cu mai multe universități din țară și străinătate, dintre care amintesc Universitatea din Coimbra, Universitatea Complutense din Madrid sau SNSPA.

România trebuie să evolueze în direcția bună pentru noi, trebuie să se transforme într-o realitate care să nu fie în disonanță cu dorințele noastre. Eu creez premizele unor viitori politicieni onești, care au cunoștințele necesare de a transforma așteptările noastre în voință colectivă. Parte dintre studenții mei își folosesc deja expertiza în diferite proiecte, de la ONG-uri până la politica mare, cu rezultate remarcabile. Ei îmi alimentează speranța și curajul de a pretinde mai mult de la politic.

CITEȘTE ȘI: Candidați altfel. „La noi, lista nu a făcut-o domnul Mocioalcă, nu a făcut-o domnul Vela, nu a făcut-o Ionuț Popovici! Lista au făcut-o membrii noștri!”

De aceea, nu am renunțat vreodată să învăț oamenii să fie activi civic. Am făcut politică dintotdeauna, așa cum facem toți, chiar dacă uneori nu conștientizăm. Am experimentat activismul civic, uneori am reușit ce mi-am propus, alteori nu. Perseverența m-a determinat să aleg implicarea în politică, pentru că îmi doresc să contribui la construcția unei societăți bazată pe democrație participativă autentică. Implicarea noastră este posibilă, dar mai ales necesară. Reșița are premizele de a fi smart city, Herculane are premizele de a fi precum Karlovy Vary, Caraș-Severin poate deveni o Elveție a României, totul depinde de voința noastră. Contribuția mea la elaborarea politicilor publice este un demers în consecință.

Eu sunt aici să reclădesc speranța că merităm și putem.

Miroslav Tașcu-Stavre,

candidat USR PLUS Caraș-Severin

pentru Camera Deputaților

(P)

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite