Nereguli pe șoselele din Caraș-Severin. Polițiștii au aplicat aproape 500 de amenzi

Articol de
Marian Averescu

 

Polițiștii rutieri au acționat, în perioada 28 – 30 iulie, pe toate drumurile publice din Caraș-Severin, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

 

Aproape 500 de sancțiuni contravenționale au aplicat, în numai trei zile, polițiștii rutieri participanților la trafic care nu au respectat normele rutiere în vigoare, pe șoselele din Caraș-Severin. 181 de sancțiuni au fost aplicate unor șoferi care au depășit limitele legale de viteză, dar nu au scăpat de amenzi nici 36 de bicicliști și pietoni. De asemenea, 59 de conducători auto și pasageri au fost sancționați pentru nepurtarea centurii de siguranță.

 

În urma neregulilor constatate, polițiștii au reținut 28 de permise de conducere, au retras șapte certificate de înmatriculare și au întocmit cinci dosare penale pentru  conducerea autovehiculului sub influența alcoolului. „Dintre cele 28 de permise de conducere reținute, nouă au fost reținute pentru viteză excesivă, tot nouă pentru depășiri riscante sau neregulamentare și alte nouă pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite