UPDATE. Omer Radovancovici, din nou în arest? Polițiștii de la Crimă Organizată l-au săltat acum pentru trafic de minori

 

Pus în libertate luna trecută de Curtea de Apel Timișoara, după ce Tribunalul Caraș-Severin admisese propunerea DIICOT privind arestarea sa preventivă, fiind acuzat de săvârşirea mai multor infracțiuni deosebit de grave, Omer Radovancovici a fost adus astăzi la audieri într-un caz de trafic de minori.

 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș Severin, au pus în aplicare, astăzi, 23 noiembrie, trei mandate de percheziție domiciliară în județul Caraș-Severin și 12 mandate de aducere, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, informează Poliția Română. De asemenea, în baza ordonanțelor emise, au fost ridicate mai multe documente de la trei instituții publice, una dintre acestea fiind Primăria Pojejena, care este condusă de soția „Prințului Clisurii”, Mira Radovancovici.

 

„Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2022 – februarie 2023, liderul unui grup infracțional ar fi racolat, într-un loc public, o persoană vătămată minoră, de 14 ani, cu dizabilități psihice și profitând de starea acesteia, precum și de faptul că provine dintr-o familie dezorganizată, ar fi adăpostit-o la o cabană ce îi aparține, situată în județul Caraș-Severin, în vederea exploatării sexuale.

În intervalul de timp menționat, persoana vătămată ar fi asistat la petrecerile cu tentă sexuală organizate la cabană, existând indicii temeinice că ar fi fost exploatată sexual.

De asemenea, asupra acesteia ar fi fost exercitate acte de violență fizică și psihică, în scopul de a fi împiedicată să părăsească locația.”, transmite Poliția Română.

 

La acţiunea de astăzi au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraş-Severin, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraş-Severin și Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara, precum și reprezentanţi ai D.G.A.S.P.C. Caraş-Severin. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

 

„Acțiunea s-a derulat în continuarea perchezițiilor efectuate la data de 6 octombrie 2023, la adresele unor persoane cercetate pentru trafic de minori, trafic de persoane, coruperea sexuală a minorilor, proxenetism, act sexual cu un minor, constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uzul de armă fără drept.”, precizează reprezentanții Poliției.

 

Perchezițiile efectuate luna trecută s-au soldat cu reținerea și apoi arestarea lui Omer Radovancovici, acesta fiind însă pus ulterior în libertate, în mod surprinzător, de magistrații Curții de Apel Timișoara. Rămâne să vedem dacă „Prințul” va fi din nou reținut pentru 24 de ore și dacă procurorii DIICOT vor propune arestarea sa preventivă. Și ce soluție vor da acum magistrații.

 

CITEȘTE ȘI:

„Prințul Clisurii”, reținut pentru trafic de minori, proxenetism, corupere sexuală a minorilor. UPDATE: Omer Radovancovici, arestat 30 de zile 

Încă o decizie a Tribunalului Caraș-Severin, desființată de Curtea de Apel Timișoara! Omer Radovancovici – pus în libertate!

 

Poliția Română face precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

UPDATE – ora 18.15

 

Soții Radovancovici, „Prințul” Omer și primărița Mira, au fost duși în în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pe numele celor doi fiind emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

 

Sursă foto: pressalert.ro

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available