După perchezițiile domiciliare de ieri și audierea a 18 persoane, în vederea destructurării a trei grupări infracționale din Caraș-Severin și Timiș specializate în trafic de droguri de risc și de mare risc, opt persoane au fost reținute. Iar în cazul a cinci dintre acestea, procurorii DIICOT au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.
În urma celor 14 percheziții domiciliare efectuate ieri, 10 mai, în județele Caraș-Severin și Timiș, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori DIICOT, au fost ridicate 322 de doze și 100 de grame de fragmente vegetale susceptibile a fi droguri de risc, o folie zipp lock conținând substanță pulverulentă și 500 de grame de substanță pulverulentă susceptibilă a fi droguri de mare risc.
De asemenea, mai arată reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, au fost descoperiți și ridicați 900 de euro, 1.450 de lei, 30 de bancnote din cupiură de 20 de euro susceptibile a fi false, 3 dispozitive de mărunțire a fragmentelor vegetale, 3 cântare electronice, un pistol cu bile şi un recipient din plastic cu bile. Totodată, au fost găsite resturi de fragmente vegetale şi țigarete confecţionate, un recipient şi un aparat electronic folosit la prepararea și amestecarea substanţelor susceptibile a fi droguri, un blender care prezenta urme de fragmente vegetale și 13 telefoane mobile.
„În urma probatoriului administrat, 8 persoane au fost reținute pentru 24 de ore și față de alte 7 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, cu propunerea de arestare preventivă a 5 bănuiți. Față de alți 3 bănuiți a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, declară Alina Boeru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Potrivit polițiștilor cărășeni, în perioada 2021-2023, în municipiile Reșița și Caransebeș ar fi acționat trei grupări infracționale, care ar fi colaborat între ele, în vederea distribuirii de substanțe psihoactive tinerilor din zonă. Membrii grupărilor își vindeau marfa contra unor sume de 50 de lei, în medie, pentru 0,2 grame. În timp, aceștia și-ar fi creat o vastă rețea de clienți, extinzându-și activitatea infracțională în sfera drogurilor de mare risc. Mai mult, în repetate rânduri, ar fi amestecat substanțe psihoactive cu alte substanțe, cu scopul de a mări efectele produse în urma consumului, aceste substanțe provocând în mod rapid o stare de dependență.
„Drogurile ar fi fost livrare către tineri, inclusiv minori, în urma consumului unii dintre ei ajungând în unitățile medicale, pentru a li se acorda îngrijire de specialitate.
Profitând de dependența de substanțe a consumatorilor, membrii grupărilor i-ar fi instigat pe aceștia, direct sau implicit, pentru asigurarea dozei zilnice, la comiterea de infracțiuni, iar bunurile provenite din infracțiuni ar fi fost primite de membrii grupărilor, în vederea valorificării.
Substanțele ar fi fost procurate de cei bănuiți de la diferiți furnizori, din județul Timiș, și distribuite en-detail către tineri care ar fi devenit ulterior, la rândul lor, furnizori pentru alți tineri din mediul relațional, ciclul aprovizionare-transport-distribuire efectuându-se aproape zilnic.”, detaliază reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara și Arad, Inspectoratului de Poliție Județean Caraş-Severin, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraş-Severin și Grupării de Jandarmi Mobile Glad Voievod Timișoara și inspectorilor fiscali ai Direcției Regionale Vamale Timișoara. Documentarea activității infracționale s-a realizat cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul de Investigații Criminale, Biroul Drumuri Naționale și Europene și birourile de investigații criminale și ordine publică de la polițiile municipale Reșița și Caransebeș.
Pe întreg parcursul procesului penal, se mai amintește în comunicatul poliției, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
UPDATE – ora 20.45
Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus astăzi luarea măsurii arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, faţă de inculpaţii Mihai Valeriu Cristian, Căldăraş Ion Florin – zis Calo, Martin Sorin, Vodă Elvys-Florian și Stoiadin Teodor, aceștia având drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunțare.












![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)