Senatorul Mihai Goțiu a lansat o nouă serie de acuze cu referire la presupuse tăieri abuzive în pădurile din Caraș-Severin, de astă dată comandate de Direcția Silvică județeană. Reacția Romsilva este mai tăioasă ca oricând.
Acuzațiile senatorului Mihai Goțiu se referă, de această dată, la faptul că Romsilva ar fi „intensificat tăierea pădurilor sănătoase, în procedură de urgență, într-o perioadă de restricție, cu piața de lemn prăbușită din cauza pandemiei și a lemnului ieftin din Europa Centrală și de Vest și în condițiile în care milioane de metri cubi de lemn doborâți de vânt putrezesc în munți (…) iar în depozite ar mai fi aproximativ 1 milion de metri cubi de lemn de foc rămas de anul trecut, pentru că a fost o iarnă blândă și s-a ars mai puțin”. Ceea ce, în opinia senatorului, este „fie inconștiență și incompetență maximă, fie o operațiune masivă de finanțare a campaniilor electorale din acest an”.
Ca studiu de caz, Goțiu se oprește, din nou, asupra Direcției Silvice Caraș-Severin, care, spune el, administrează cea mai mare suprafață de păduri proprietate publică a statului din România (peste 320.000 de hectare, reprezentând mai mult de 10% din pădurea proprietate publică a statului) și „dă dispoziție să se taie la greu și în regim de urgență produse principale, arbori maturi sănătoși”. În sprijinul celor afirmate, senatorul USR de Cluj vine cu o adresă din cursul lunii iunie, semnată de directorul Direcției Silvice Caraș-Severin, Ioan Olariu, prin care acesta cere celor 17 ocoale silvice din județ: „indentificați de urgență arboretele din care se poate extrage masă lemnoasă în perioada de restricție (exceptând produse secundare) și să procedați la punerea în valoare, la întocmirea actelor de punere în valoare în termen de cel mult o săptămână (19 iunie) și să faceți demersurile necesare aprobării introducerii în Catalogul masei lemnoase producția anului 2020, urmând să inițiem imediat după aceasta o procedură de licitație pentru vânzarea masei lemnoase pe picior” (citat din adresa respectivă).
Romsilva: „Acuzații grave și nefondate”
În replică, într-un comunicat remis astăzi de Biroul de presă al Romsilva, Regia Națională a Pădurilor demontează punct cu punct aceste noi acuzații, subliniind faptul că „este regretabil că senatorul Mihai Goțiu, fără a avea cunoștințe minime de silvicultură, lansează, în mod iresponsabil și în mod repetat, acuzații grave și nefondate la adresa unei instituții publice”.
Potrivit reprezentanților Romsilva, până în acest moment, pe raza celor 17 ocoale silvice din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin s-a recoltat puțin peste 25% din cota aprobată în acest an, cotă care este cu 68% sub prevederile amenajamentelor silvice ale celor 17 ocoale. „Direcția Silvică Caraș-Severin are în acest an o cotă de recoltare aprobată de 718.000 metri cubi de lemn, adică 32% din posibilitatea anuală cumulată, mult mai puțin decât s-ar putea recolta legal, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice. Până în prezent, Direcția Silvică a contractat 514.000 metri cubi și s-au recoltat 189.000 metri cubi. Direcția Silvică pune în aplicare prevederile amenajamentelor silvice, inclusiv tăieri în vederea declanșării regenerării naturale în pădurile ajunse la vârsta exploatabilității, adică la maturitatea fiziologică a arborilor”, se precizează în comunicatul de presă.
De asemenea, Romsilva subliniază că în pădurile de stat din Caraș-Severin care sunt administrate de Direcția Silvică nu au fost întregistrate doborâturi de vânt sau atacuri masive ale dăunătorilor, iar în cazurile izolate apărute, arborii afectați au fost extrași și valorificați.
Sursă foto: FB Mihai Goțiu