Ponta și Mocioalcă vor unificarea stângii. Dar fără Luminița Jivan și toți cei care „au băgat capul în poză” cu Dragnea și Dăncilă

„Dacă suntem pe stânga uniți, vom fi mai puternici. Dar asta depinde numai de PSD, nu de noi. Altfel, așa, să ne facem că am uitat și să ne pupăm din nou cu PSD-ul, nici vorbă”, a afirmat astăzi, la Reșița, președintele Pro România, Victor Ponta.

Condiția fostului lider social-democrat este ca „PSD să schimbe oamenii vinovați pentru ultimii trei ani! Nu doar Dragnea și Dăncilă, pentru că nu au fost doar ei! A fost o gașcă întreagă de indivizi care au fost lângă Dragnea, apoi lângă Dăncilă, acum s-au lipit toți lângă Ciolacu”. Ponta a subliniat faptul că nu se va așeza la masa negocerilor cu niciunul dintre aceștia, făcând aluzie și la președintele PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, o apropiată atât a lui Liviu Dragnea, cât și a Vioricăi Dăncilă: „Eu sunt convins că și la Caraș, nu la nivel de lider, dar există în PSD oameni care se simt mai apropiați de noi și, probabil, unii vor veni. (…) Însă, cei mai mulți trebuie să facă pasul în spate. Așa văd eu lucurile peste tot, dar, până la urmă, e decizia lor dacă vor să se schimbe în bine și să scape de oamenii răi”.

O alianță cu PSD așa cum arată el acum este exclusă, din capul locului, și de fostul președinte al PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, actualmente secretar general Pro România: „Le-am spus colegilor din PSD că Dragnea duce partidul în gard. Au sărit câțiva ca arși și au spus că, dacă nu îmi place de Dragnea, să plec din partid pentru că ei sunt cu Dragnea și Dragnea e cel mai bun. S-a dovedit că am avut dreptate. După aceea, aceiași oameni își făceau selfie cu Viorica și spunea că e cea mai bună, e candidatul ideal pentru PSD. Și eu și Victor Ponta le-am spus să nu bage capul în poză cu Viorica Dăncilă, că o să iasă rău. Am avut, din nou, dreptate. Acum, bagă capul în poză cu Marcel Ciolacu. Foarte bine, poate e altceva. Și atunci, eu pentru ce să mă aliez cu ei, dacă acești oameni nu înțeleg când le spui care e realitatea?”.

Conducerea centrală a Pro România s-a aflat la Reșița pentru a participa la conferința regională a filialelor Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara. „Suntem într-un program preelectoral pe care am considerat că trebuie să îl începem mai devreme, deoarece se vorbește despre anticipate, alegeri locale în două tururi și aceste evenimente trebuie pregătite”, a explicat secretarul general Pro România, Ion Mocioalcă. Președintele formațiunii, Victor Ponta, nu crede că alegerea primarilor se va face în două tururi de scrutin, întrucât „PNL nu își dorește, de fapt, acest lucru. Ei se gândesc că sunt noul PSD, că cei mai mulți primari de la PSD vor pleca la PNL și le convine chestia asta. În două tururi se complică lucrurile și pentru PNL, și pentru PSD, pentru că atunci intră și USR și Pro România mult mai puternic în joc. Iar la consiliile județene, cred că vom rămâne pe sistemul de baroni, doar că vom schimba niște baroni PSD cu baroni PNL”. Ceea ce își doresc, însă, liberalii ar fi, în opinia lui Victor Ponta, alegerile anticipate. „Bugetul, așa cum a fost făcut, ține șase-șapte luni. Mai mult, nu! Așa că au nevoie de alegeri până atunci. Dacă îi prind parlamentarele după ce se sparge gogoașa asta cu bugetul și după ce se confruntă cu problema pensii, salarii, alocații, atunci chiar iau bătaie, vor fi ca Guvernul Cioloș. (…) Cred că dacă nu vor fi alegeri anticipate înainte de 1 septembrie, PNL va pierde alegerile la termen”, a explicat liderul Pro România.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available