Administrație
Premieră în Caraș-Severin, cu prefectul Cristian Gâfu în rolul principal!

Ședinţa de prezentare a evaluării rezultatelor activităţilor desfăşurate de Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin în anul 2019, găzduită ieri de Palatul Administrativ, s-a încheiat cu o solicitare făcută în premieră de prefectul județului.
A fost nevoie ca prefect al județului Caraș-Severin să devină avocatul Cristian Gâfu pentru ca întâiul reprezentant al Guvernului în teritoriu să realizeze că tradiționalul bilanț al activității anuale a Instituției Prefectului are cel puțin trei neajunsuri. „Prefectul judeţului a propus ca, pentru eficientizarea activităţii instituţiei şi asigurarea transparenţei decizionale, să fie consultaţi, pe viitor, şi reprezentanţii federaţiilor sindicale, societăţii civile şi mass-media în legătură cu elaborarea raportului de activitate”, transmite Biroul de presă al Prefecturii. Este, așadar, prima dată în ultimii cel puțin 20 de ani când un prefect cere ca măcar la momentele de bilanț să se țină cont de punctele de vedere ale sindicatelor, societății civile și presei.
Pe de altă parte, prefectul Cristian Gâfu a ținut să felicite personalul instituţiei pentru modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi revin şi a mulţumit pentru colaborare instituţiilor partenere. De asemenea, cu privire la monitorizarea proiectelor derulate la nivelul județului de către autoritățile publice locale, Gâfu a afirmat că îşi doreşte o mai mare implicare atât a unităţilor administrativ-teritoriale, cât şi a instituţiilor publice în accesarea şi implementarea de proiecte cu finanţare externă şi naţională.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație4 săptămâni în urmă
UPDATE. Cum începe școala în Caraș-Severin? 168 de dascăli vaccinați anti-COVID, 5 unități de învățământ în scenariul roșu, 60 pe galben
- Educație4 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu
- Caterincă pă bune, rele și lovele4 săptămâni în urmă
Primul vaccin anticovid, inventat de un medic din Caraș-Severin?
- Justiție4 săptămâni în urmă
UPDATE. Directorul Tabugan, prins în ofsaid de Agent Green. Se solicită „intervenția personală a premierului”