UPDATE. Președintele CSM Reșița a semnat cu noul antrenor. Suporterii au avut dreptate!

Clubul de fotbal din Valea Domanului are de astăzi un nou antrenor principal la echipa de ligă secundă.

Contractul, aflăm din surse neoficiale, a fost semnat azi-noapte, de președintele Cristi Bobar și, de-acum, noul antrenor principal al roș-negrilor. Acesta este Alexandru Pelici, deci unul dintre cele două nume vehiculate de fanii rossoneri încă din ziua anunțului privind „divorțul” dintre CSM Reșița și Dorinel Munteanu. Contractul dintre cele două părți are o durată de 2 ani.

CITEȘTE ȘI: CSM Reșița va ataca viitoarea ediție de campionat cu un nou staff tehnic

Alex Pelici (46 de ani) a antrenat ultima oară pe Ripensia Timișoara, dar are la activ încă trei mandate de tehnician principal în Valea Domanului. Jucător la CSM Reșița în perioada 1999-2001, Pelici s-a aflat aici pe banca tehnică în intervalele 2005-2007, 2009-2010 și în 2013.

Vom reveni cu detalii odată ce vor fi anunțate de conducerea clubului reșițean.

Surse foto: prosport.ro, onlinesport.ro

UPDATE, ora 12.57

CSM Reșița a confirmat informația în urmă cu 10 aminute, printr-o postare făcută pe pagina de Facebook a clubului.

„Bine ai revenit, Alex Pelici!
Noul antrenor este Alex Pelici, care a semnat un contract pe o perioadă de 2 ani.
Alex a mai antrenat în Valea Domanului în perioada 2005-2007, 2009-2010 și în 2013.
Pe această cale îi dorim mult succes în Valea Domanului!”, este anunțul făcut de CSM Reșița.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available