Prima zăpadă din acest sezon. Septembrie hibernal pe Muntele Mic [FOTO]

Articol de
Marian Averescu

 

Un strat subțire de zăpadă s-a așternut, în cursul serii, pe pârtiile de pe Muntele Mic. Este prima ninsoare din acest sezon, dar oamenii muntelui spun că iarna adevărată va veni în Munții Țarcu abia în noiembrie.

 

„Aseară am avut primul episod hibernal la Muntele Mic, pârtia și-a schimbat culoarea. Un aer polar a pătruns din nord și a cuprins toată țara, zona montană înaltă a căpătat deja straie albe”, anunță pe rețelele de socializare cei de la Muntele Mic online. Aceștia precizează că fenomenul nu este unul neobișnuit, care ar putea fi pus pe seama încălzirii globale: „Nu este un fenomen neobișnuit pe care să-l punem în cârca schimbărilor climatice. Urmează o perioadă caldă, acest prim episod va fi șters. Zăpada are puterea de a rămâne, în mod normal, cu începutul lunii noiembrie. În ultimii ani, decembrie sau chiar ianuarie a fost perioada în care ne-am bucurat de un strat consistent de zăpadă”.

 

Potrivit site-ului Administrației Naționale de Meteorologie, în această dimineață, la ora 09.00, în Munții Țarcu era strat de zăpadă discontinuu și se înregistrau -4.3 ºC.

 

 

VIDEO-UPDATE

 

Sursă foto/video: FB Muntele Mic online

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite