Primăria Oravița, abonată la finanțări europene pentru Spitalul Orășenesc

Articol de
Adina Rusescu

 

Spitalul din Oravița a fost dotat zilele trecute cu aparatură modernă, ca urmare a unei noi finanțări obținute de Primăria orașului prin accesarea de fonduri europene.

 

Aparatura medicală este destinată viitorului serviciu de primiri-urgențe și se ridică la valoarea de un milion de euro. Este vorba despre aparatură pentru analize medicale, precum și paturi ATI. Se poate spune că actuala conducere a Primăriei Oravița a învățat foarte bine rețeta accesării fondurilor europene pentru schimbarea la față a Spitalului Orășenesc, nu demult finalizându-se o altă investiție finanțată din aceleași surse externe: saloanele unității spitalicești au fost transformate în unele moderne, cu mobilier și servicii de înaltă ținută.

 

„Aparatura care a început acum să sosească pentru ATI, în valoare de un milion de euro, a fost obținută în baza unui proiect câștigător realizat de Primăria Oravița. Acesta este al doilea milion de euro adus pentru spital ca aparatură medicală. Din păcate, tot mai mulți oameni au nevoie de servicii medicale, motiv pentru care este foarte important să investim în spital. Și nu ne vom opri aici, vom căuta să obținem și în continuare finanțări ca să ajutăm Spitalul Orășenesc și, implicit, pe cetățenii care sunt nevoiți să apeleze la serviciile oferite de această unitate medicală”, a declarat primarul Oraviței, Dumitru Ursu.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite