După mai bine de patru ani, disputa dintre Primăria Reșița și Telekom cu privire la clădirea Poștei vechi de pe Strada Libertății va fi tranșată în instanță. Serviciile publice care își desfășoară activitatea acolo vor fi mutate, iar imobilul va avea, cel mai probabil, soarta celui din Govândari, în care a funcționat, de asemenea, PTTR. Adică, va fi abandonat și va ajunge o ruină.
De unde a început diferendul între compania de telecomunicații Telekom, proprietara clădirii de pe Strada Libertății, și Primăria Reșița, care are acolo calitate de chiriaș, a explicat edilul-șef Ioan Popa în plenul ședinței Consiliului Local: „În 2014, în urma unor studii pe care le-a comandat Telekom, s-a stabilit că această clădire, Poșta veche, în care funcționează Asistența Socială, Evidența Persoanelor și Achizițiile Publice, prezintă risc seismic clasa A. În consecință, în Consiliul de Administrație al companiei au decis să nu mai prelungească contractele de închiriere și, din 2015, Telekom nu a mai facturat chirie pentru spațiile respective”.
La rândul ei, Primăria Reșița a comandat propria expertiză, al cărei rezultat infirmă existența riscului seismic și a încercat să negocieze achiziționarea imobilului, contra sumei de 400.000 de euro, ce ar fi urmat să fie achitată în două tranșe. Oferta a fost însă refuzată, cum la fel a fost refuzată și întocmirea unui nou contract de închiriere, astfel încât, acum, s-a ajuns în situația în care, în lipsa unui contract, furnizorul de gaz să oprească alimentarea imobilului și funcționarii să fie nevoiți să lucreze în frig. Ba mai mult, Telekom a dat Primăria în judecată pentru a recupera contravaloarea chiriilor neachitate în ultimii ani, aproximativ 800.000 de lei. Procesul se află pe rolul Tribunalului Caraș-Severin.
Direcția de Asistență Socială va fi mutată în clădirea fostei Școli Generale Nr. 1 din cartierul Muncitoresc, iar Evidența Persoanelor și Starea Civilă, în sediul Poliției Locale din Lunca Pomostului, peste drum de Inspectoratul Județean de Poliție.
Atât Poșta veche cât și fostul sediul PTTR din Govândari se află în proprietatea Telekom ca urmare a preluării de către compania germană a Romtelecom, în 2014. Clădirea din Govândari este abandonată de aproape 20 de ani. Primăria a intenționat anul trecut să o achiziționeze, însă prețul cerut, aproximativ 1,8 milioane de euro, a fost considerat mult prea mare.