Administrație
Primarul Cristian Miclău: „Este cea mai importantă investiție pentru Băile Herculane”

Zi importantă, mâine, 26 iunie 2020, pentru comunitatea locală din Băile Herculane și pentru turismul din stațiunea de pe Valea Cernei: va fi inaugurată noua stație de epurare a apelor uzate a orașului.
Primarul Cristian Miclău semnalează că această stație de epurare este cea mai importantă investiție implementată la nivelul orașului. „Este importantă pentru că, fără această stație de epurare, practic, orașul nu mai putea funcționa. Este o stație modernă, automatizată, care respectă toate măsurile de mediu. Prin realizarea acestei stații s-au creat noi locuri de muncă, iar personalul va lucra în condiții de maximă siguranță și sănătate. Fluxul tehnologic este unul complex. În termeni simpli, intră apa murdară din canalizare și, după mai multe etape, iese apa foarte curată. În acest fel, se vor evita mirosurile și problemele cauzate de vechea stație de tratare”, ne-a declarat primarul Cristian Miclău.
Edilul-șef al orașului-stațiune amintește că stația de epurare a apelor uzate este întinsă pe o suprafață de 4800 metri pătrați și a fost construită din fonduri europene, lucrările costând aproximativ 8 milioane de lei. Acestea au fost prevăzute în proiectul privind modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin, care s-a împotmolit ani de zile la nivelul companiei de apă și canalizare Aquacaraș. Orașul Băile Herculane, beneficiar al construcției ce va fi inaugurată mâine, este unul dintre acționarii acestei companii județene.
„Suntem mândri că putem să mai punem o piatră mare la imaginea nouă a stațiunii Băile Herculane. Viitorii investitori au în momentul de față în Băile Herculane toată infrastructura de apă și canal reabilitată, însoțită, bineînțeles, de o infrastructură rutieră reabilitată integral. Și, să nu uităm, în perioadă imediat următoare se va finaliza și noua uzină de apă a stațiunii, la care în momentul de față se lucrează. Realizată și ea pe fonduri europene, va fi cea mai modernă uzină de apă din zonă, care va deservi toți locuitorii și turiștii”, mai spune cu îndreptățit entuziasm primarul Cristian Miclău.
- Administrație2 săptămâni în urmă
În 2021, fără majorări de impozite şi taxe locale la Reșița. Dar cu reduceri pentru plăţile online!
- Administrație3 săptămâni în urmă
Universalul Vechi, preluat de Primăria Reşiţa și transformat în centru de cercetare-inovare. În parteneriat cu Facultatea de Medicină din Timișoara!
- Actualitate3 săptămâni în urmă
S-a stabilit unde vor fi amenajate centrele de vaccinare anticoronavirus în Caraș-Severin
- Administrație4 săptămâni în urmă
Romeo Dunca – punct ochit, punct lovit. Unanimitate în CJ Caraș-Severin pentru o emisiune de obligațiuni!
- Actualitate3 săptămâni în urmă
Reșița.ro, cea mai plagiată publicație din Caraș-Severin! Fabrica de furt ‘telectual practicat la modul idiot duce la vârful AJF!